Stiri

HP prezinta o noua linie de laptopuri

HP lansează o nouă serie de portabile sub marca Pavilion incluzând o linie entry-level dar și două modele dv revizuite. HP Pavilion G4 beneficiază de o diagonală de 14 inci și de un stil minimalist ce pare să pună pe primul plan utilitatea. G6 și G7 au diagonale de 15.4 inci, respectiv 17.3 inci fiind disponibile într-o gamă variată ce combină memoriile, hard disk-urile și procesoarele.

Prețurile pornesc de la 500 de dolari pentru modelele entry-level echipate cu procesoare Intel Pentium dual-core și Core i3 și cresc pe măsură ce sunt integrate componete mai scumpe. Laptopurile dv6 și dv7 dispun de porturi USB 3.0, hard disk-uri de până la 2TB (pe dv7) și opțional cititor de amprente.

Toate modelele sunt dotate cu difuzoare Altec Lansing iar opțional se poate alege o unitate optică Blu-ray. Noua serie va ajunge pe piață începând cu 13 martie 2011.





To Top