Stiri

Imprimare HP pentru profesioniști

Noile imprimante HP Designjet T120 şi seria T520 ePrinter le oferă profesioniştilor aflaţi sub presiunea timpului soluţii de imprimare simple şi cu costuri reduse. Modelul compact de 24 inci HP Designjet T120 ePrinter este ideal pentru studenţi şi liber-profesionişti, în timp ce seria HP Designjet T520 ePrinter de 24 şi respectiv 36 inci este destinată echipelor AIC mici care au nevoie să imprime rapid la calitate profesională.

Mediul economic actual a dus la creşterea numărului liber-profesioniştilor şi al studiourilor mici, la scurtarea timpilor de execuţie a proiectelor şi a impus o mobilitate ridicată pentru cei care lucrează în AIC, aceştia petrecând acum peste 50 la sută din timpul de lucru în afara biroului,” a afirmat Santiago Morera, vicepreşedinte şi director general al Large-format Printing Business, HP. „Portofoliul extins HP Designjet le oferă clienţilor noştri posibilitatea de a rămâne conectaţi indiferent de locul în care se află şi le permite celor care cumpără pentru prima dată soluţii de imprimare în format mare să achiziţioneze uşor şi la un preţ accesibil echipamentul propriu necesar pentru a imprima intern toate materialele de care au nevoie.

Disponibile în variante de 24 inci sau de 36 inci, imprimantele HP Designjet T520 ePrinter asigură o capacitate de procesare crescută, cu viteză şi rezoluţie duble faţă de modelul precedent. Cu 1 GB RAM şi tehnologie HP-GL/2, HP Designjet T520 ePrinter funcţionează la o viteză de până la 35 de secunde pe pagină D/A1. Cartuşele originale HP şi capetele de imprimare cu durată lungă de viaţă produc linii precise, cu o grosime minimă de până la 0,0008 inchi (0,02 mm) şi detalii clare, cu o rezoluţie de până la 2400 dots per inch (dpi), pentru rezultate rapide şi la calitate profesională.

To Top