Intel a încercat să-l cunoască mai bine pe gamerul român. Studiul lor efectuat împreună cu lab501.ro a scos la iveală anumite aspecte mai puțin așteptate.
Dacă l-ați întâlni pe stradă, gamerul român ar fi tânăr și probabil, obosit, fiindcă este nocturn și îi place să își petreacă serile și nopțile exersând jocul preferat. Ați intra ușor în vorbă cu el – este un tip sociabil. Ați putea dezbate cu el noutățile tehnologice, este foarte bine informat. V-ar surprinde cu atitudinea sa pozitivă și dorința de a fi întotdeauna vânătorul. Îi place să câștige și să fie cel mai bun în joc. Este ambițios, perfecționist și recordman. Acestea sunt câteva dintre rezultatele studiului “Project Winner”, cea mai nouă cercetare de tip consumer, realizată de Intel în România, în colaborare cu LAB501.ro.
La studiu au participat peste 3.000 de respondenți, care au oferit detalii despre activitățile de gaming pe care le desfășoară, precum și despre tehnologiile pe care le utilizează.
90% dintre gamerii români își dedică serile și nopțile timpului de joc. Doar 4% sunt matinali, în timp ce restul, 6%, se joacă la ora prânzului. După timpul efectiv dedicat activității de gaming în fiecare zi, se disting 4 categorii de jucători:
· 7% Extremi – petrec în medie peste 6 ore pe zi jucându-se
· 17% Heavy – între 4-6 ore
· 42% Medii – între 2-4 ore
· 34% Light – sub 2 ore.
Studiul arată că aproximativ trei sferturi (76%) dintre gameri petrec minim două ore pe zi exersând jocul electronic preferat. Ei se subscriu astfel tendinței mondiale, conform căreia jucătorii “medii” (average gamers) își petrec aproape două ore pe zi exersând mutări controlate electronic și aproximativ 13 ore pe săptămână. Pasiunea pentru gaming a românilor transcende noțiunea de “joc”, fiind un motiv de perfecționare și stabilire de noi recorduri personale și de grup. Altfel spus, gamerul român nu urmărește doar să se joace, ci să evolueze și să devină cel mai bun la jocul respectiv. Este vânător de recorduri, individuale sau de grup.
Referitor la categoriile de jocuri rulate, studiul Intel arată că:
· 43% preferă jocurile de acțiune, de tip First Person Shooter (FPS);
· 18% abordează jocuri de tip Multiplayer online battle arena (MOBA), Massively multiplayer online role-playing game (MMORPG) sau Role-playing game (RPG);
· 16% sunt pasionați de simulatoare;
· 13% optează pentru jocurile de tip Real Time Strategy (RTS);
· 10% joacă alte tipuri de jocuri.