Stiri

Intel publică rezultatele financiare

Intel, cel mai mare producător mondial de procesoare x86, a publicat rezultatele financiare pentru anul 2011. Compania americană a obținut anul trecut un venit anual de 54 de miliarde de dolari, un venit operaţional de 17.5 miliarde de dolari și un profit net de 12.9 miliarde de dolari. Din operațiunile sale, Intel a generat 21 de miliarde de dolari cash și aplătit dividende în valoare de 4.1 miliarde de dolari.

Intel nu a simțit criza nici în trimestrul patru al anului trecut. Compania a obţinut un venit de 13,9 miliarde de dolari, un venit operaţional de 4.6 miliarde de dolari și un profit net de 3.4 miliarde de dolari.

2011 a fost un an excepţional pentru Intel. Venitul companiei a crescut cu peste 10 miliarde de dolari, depăşind astfel toate celelalte recorduri financiare. Avem încredere în oportunităţile de creştere la nivel global datorită sistemelor Ultrabook, sistemelor de date şi a smartphone-urilor şi tablet PC-urilor cu procesoare Intel”, a declarat Paul Otellini, Preşedinte şi CEO al Intel.

To Top