Stiri

LG nu va mai produce telefoane

LG nu va mai fabrica telefoane mobile. Această decizie dureroasă a fost luată după pierderi de 4,5 miliarde de dolari în ultimii șase ani.

„Decizia de a ieși de pe piața extrem de competitivă a telefoniei mobile va permite companiei să se concentreze pe alte domenii, precum componentele de mașini electrice, robotică, inteligență artificială, dispozitive conectate și dispozitive de tip smart home”, se spune într-un comunicat LG.

Cu alte cuvinte, compania coreeană se va concentra pe alte domenii în creștere, care aduc un profit mai mare. Industria componentelor electronice pentru automobile a înregistrat un adevărat boom odată cu integrarea calculatoarelor multimedia la bordul automobilelor. Prezența numeroaselor ecrane din automobil impune noi și noi sisteme de calcul și senzori. De asemenea, tehnologia 5G va permite conectarea caselor inteligente și a dispozitivelor de tip IoT ce își fac în acești ani intrarea pe piață.

LG nu a mai putut să concureze cu Samsung și Apple, în anul 2020 reușind comercializarea a numai 28 de milioane de telefoane mobile. Cifra este infimă dacă o raportăm la vânzările Samsung de 256 de milioane de telefoane în 2020. Telefoanele aduceau un procent de 7,4% din veniturile companiei.

To Top