Stiri

Logitech G lansează cel mai ușor mouse wireless de gaming din portofoliu: PRO X SUPERLIGHT

Logitech G PRO X Superlight
Logitech G PRO X Superlight

Logitech anunță lansarea celui mai ușor mouse wireless din portofoliu pentru pasionații de gaming: Logitech G PRO X SUPERLIGHT. Echipat cu tehnologia wireless LIGHTSPPED, senzorul HERO 25K și un design mecanic, PRO X SUPERLIGHT este recomandat sportului electronic.

PRO X SUPERLIGHT se alătură unei game impresionate de echipament de gaming, PRO SERIES, care este deja renumită printre jucătorii profesioniștii de elită mondială de esports pentru calitatea și performanțele sale. PRO X SUPERLIGHT a fost testat pe teren și a jucat un rol cheie în a ajuta ASTRALIS să câștige finala sezonului 12 ESL PRO League, iar G2 Esports să câștige Campionatul European League of Legends din 2020.

Pentru a satisface cerințele competițiilor, PRO X SUPERLIGHT a fost conceput pentru a elimina toate obstacolele din calea victoriei prin faptul că este cel mai ușor și mai rapid mouse wireless Logitech G de până acum. Mouse-ul are mai puțin de 63 de grame, este cu 25% mai ușor decât modelul standard PRO Wireless și a fost proiectat cu multă atenție la detalii pentru a reduce greutatea și îmbunătăți performanțele.

În plus, PRO X SUPERLIGHT dispune de conexiune wireless de 2.4 GHz LIGHTSPEED pentru sesiuni de gaming mult mai captivante și are o autonomie de până la 70 de ore. Noul mouse are piciorușe PTFE mari, cu frecare redusă și care oferă prezicie, viteză și manevrabilitate de neegalat.

PRO X SUPERLIGHT vine echipat cu senzorul HERO 25K de la Logitech G la 25,600 DPI, primul mouse din industrie care poate urmări precis mișcarea la un nivel de sub un micron (aproximativ 1/50 din grosimea unui fir de păr), iar toate acestea fără a compromite acuratețea. Senzorul face acest lucru fără smoothing și fără alte tehnologii de acest gen.

Senzorul HERO 25K utilizează un sistem inteligent de gestionare a energiei pentru a regla continuu frame-urile pe baza mișcării mouse-ului și a reduce consumul de energie. Chiar și la un nivel de DPI ridicat, senzorul HERO este de 10 ori mai eficient din punct de vedere energetic decât senzorii anteriori ai Logitech G.

Preț și Disponibilitate

Logitech G PRO X SUPERLIGHT va fi disponibil în România începând cu anul viitor (2021), la prețul recomandat de 729,9 lei, în ambele culori: alb și negru.

To Top