iPhone 5 și noul său conector așteaptă încă comercializarea adaptoarelor care să-i ofere compatibilitatea cu vechile dispozitive. AOC oferă primul monitor al companiei conceput cu gândul la noul iPhone. Cunoscut şi sub denumirea de e2343Fi, acest monitor cu diagonala de 23” (58,5 cm) are un design modern şi o staţie de andocare universală pentru iPhone şi iPod, integrată în bază.
Iluminarea cu LED-uri oferă un consum redus de energie dar și culori mai apropiate de realitate. Monitorul încorporează și două difuzoare de 5W. Atunci când iPhone-ul sau iPod-ul se conectează la staţia de andocare a monitorului e2343Fi, bateriile acestuia se vor încărca, chiar şi în timpul utilizării.
Monitorul myStage este acum disponibil la preţul recomandat de 1273 RON. Perioada de garanţie este de 3 ani şi include un serviciu de ridicare şi returnare de la/la locaţia utilizatorului.