Stiri

Colaborarea dintre MSI și UBISOFT include coduri pentru jocul Assassin’s Creed Mirage


(CREDIT: MSI & Ubisoft)

MSI a anunțat o colaborare cu UBISOFT, în contextul lansării jocului „Assassin’s Creed® Mirage” la nivel global pe 5 octombrie 2023. Noul titlul din celebra franciză le aduce jucătorilor o experiență nouă, acțiunea având loc în Bagdadul secolului al IX-lea.

„Assassin’s Creed® Mirage” îi poartă pe jucători într-un univers dens, plin de acțiune și aventură, punându-i în pielea lui Basim Ibn Is’haq, un tânăr hoț ce se alătură forțelor cu cei din Alamut. Jocul aduce un omagiu seriei și un tribut adus primului Assassin’s Creed, invitând jucătorii să exploreze și să interacționeze într-un context istoric detaliat.

Coduri pentru „Assassin’s Creed® Mirage” la achiziția de echipamente MSI

Pentru a sărbători această colaborare, MSI oferă coduri de joc pentru Assassin’s Creed Mirage celor care achiziționează echipamentele de gaming eligibile, inclusiv laptopuri, monitoare și routere, toate echipate cu procesoare Intel din generația a 13-a.

Colaborarea dintre MSI și UBISOFT integrează și tehnologia Mystic Light de la MSI, oferind o iluminare dinamică adaptată scenei de joc. Această facilitate urmărește să crească imersiunea jucătorilor în universul jocului, oferind un context vizual și auditiv adaptat acțiunii.

Sam Chern, MSI Marketing Vice President, a declarat:

„Colaborarea dintre MSI și UBISOFT vizează crearea unei lumi de gaming inovatoare pentru jucători, iar combinarea produselor MSI cu Assassin’s Creed: Mirage va genera o experiență de joc optimizată.”

În trecut, Ubisoft a mai avut campanii de co-marketing cu NVIDIA, cu ocazia lansării jocului „Watch Dogs: Legion”. La rândul său, MSI a mai colaborat cu Capcom (care produce „Resident Evil” sau „Monster Hunter”), oferind coduri de reducere sau de descărcare gratuită pentru jocuri („Monster Hunter”, „Exoprimal”) la achiziția de echipamente promoționale.

Mai multe detalii se găsesc la acest link.

To Top