Stiri

ONG-urile din România primesc serivicii Bitdefender în mod gratuit

Bitdefender 2013

Bitdefender oferă organizațiilor neguvernamentale din România soluții de securitate cibernetică, în cadrul unui parteneriat încheiat cu Techsoup România.
Alianța dintre Bitdefender și TechSoup a demarat în iunie anul trecut, în beneficiul a 600.000 de ONG-uri din Statele Unite ale Americii, valoarea donațiilor realizate de Bitdefender până acum prin acest program fiind de jumătate de million de dolari.

Din această lună, soluțiile de securitate ale Bitdefender vor ajunge și la cele peste 800 de organizații membre ale comunității Techsoup România, iar ONG-urile eligibile au acces la patru game de soluții complexe.

”Ne vom îndeplini misiunea de a-i proteja pe cei care au cu adevărat nevoie de noi și sperăm să oferim un exemplu și altor companii din România și din Europa de Est. Această regiune a progresat foarte mult în ultimele decenii și dorim să susținem această dezvoltare și prin acțiuni de responsabilitate socială”, spune Cătălin Coșoi, Chief Security Strategist, Bitdefender.

Bitdefender Internet Security, Client Security and Management Server, Small Office Security și Bitdefender Antivirus for Mac sunt pachetele de produse destinate să acopere nevoile de protecție informatică ale oricărei organizații neguvernamentale din România, indiferent de mărimea acesteia.
ONG-urile care solicită produse Bitdefender și îndeplinesc condițiile de eligibilitate achită doar o taxă modică de administrare, care permite funcționarea programului Techsoup și extinderea sa către și mai multe organizații ale societății civile din România.

”Suntem foarte mândri că produsele Bitdefender sunt disponibile pentru organizațiile neguvernamentale românești. Pentru noi este un nou pas important în urmărirea misiunii noastre: de a oferi ONG-urilor servicii de tehnologie pe care și le pot permite și care să îi ajute să facă și mai mult bine. Este însă și un angajament față de industria IT românească, care creează produse competitive global, și în care noi credem foarte mult”, spune Radu Moțoc, Director Executiv al TechSoup România.

Bitdefender împreună cu TechSoup România, în parteneriat cu TechSoup Global, au început să ofere ONG-urilor acces la cele mai bune produse de securitate informatică din lume în iunie 2013, făcând disponibile produsele Bitdefender pentru organizațiile nonprofit din Statele Unite ale Americii. Este primul program filantropic global al unei companii IT românești – până în acest moment 1182 de licențe au fost distribuite prin TechSoup Global organizațiilor nonprofit, iar valoarea totală a contribuției Bitdefender este de aproape 500.000 USD.

Bitdefender 2013

În perioada următoare, programul va fi extins pentru a face produsele Bitdefender disponibile și organizațiilor nonprofit din Austria, Australia, Belgia, Canada, Germania, India, Irlanda, Luxemburg, Marea Britanie, Noua Zeelandă.

To Top