Preview

PREVIEW: ASUS ExpertCenter E5 AiO 24 (E5402), un PC complet pentru toate activitățile office

ExpertCenter E5 AiO 24 (E5402)
ExpertCenter E5 AiO 24 (E5402)

Desktopurile sunt încă destul de utilizate în mediul corporate chiar dacă laptopurile au devenit omniprezente. Monitorul cu diagonală mare, nevoia unor periferice desktop, securizarea fizică în sediu, administrarea IT centralizată, conectica și costul de achiziție sunt principalele avantaje pe care niște desktopuri business all-in-one încă le au în fața laptopurilor. Într-un birou în care principala aplicație utilizată e una business ca ERP, CRM, soft de contabilitate sau de editare, all-in-one-ul poate fi mai recomandat decât un laptop. E mai accesibil per ansamblu total și mai sigur.

Am analizat de curând un ExpertCenter E5 AiO 24 (E5402), care e un astfel de desktop elegant cu monitor integrat și care oferă mai multe facilități pentru business. Din capul locului nu ne așteptam la o mașinărie puternică, ci la un ansamblu IT complet optimizat pe buget, fiabilitate și productivitate.

Designul all-in-one-ului este plăcut, modern, fiind premiat în 2021 cu Red Dot Design Award. Unele configurații dispun și de un ecran secundar pe spate în care poți afișa diverse informații pentru interlocutorul de peste birou.

Poziționare portrait pentru ExpertCenter E5 AiO 24 (E5402)

Poziționare portrait pentru ExpertCenter E5 AiO 24 (E5402)

E5402 are un ecran cu diagonala de 24 de inchi cu rezoluție FullHD la 60hz. Din start ne gândim că nu va fi achiziționat pentru multimedia, ci pentru o muncă de birou cu aplicații office sau business. De altfel, placa video este una integrată, Intel UHD. E suficient pentru cerințele office și chiar e un limitator grafic să împiedici angajații să se joace la muncă.

Din fericire, monitorul acesta oferă ergonomia cerută într-un birou. Se rotește și se ridică pentru a-i oferi utilizatorul unghiul optim de vizualizare. Postura de lucru este esențială pentru sănătatea ochilor și a coloanei. Rata ecran-carcasă este de 84%, marginile fiind foarte subțiri.

ExpertCenter E5 AiO 24 (E5402) e bun și pentru cei scunzi și pentru cei înalți

ExpertCenter E5 AiO 24 (E5402) e bun și pentru cei scunzi și pentru cei înalți

Cu acest sistem de pivotare și ridicare, nu trebuie să pui monitorul peste cine știe ce cutie să fie la nivelul unei priviri perpendiculare.

Însă, dacă se dorește, întregul PC poate fi urcat pe un sistem VESA pe un perete. Iată cum arată demontat:

ExpertCenter E5 AiO 24 (E5402)

Deasupra monitorului avem o camera web cu un scut ce asigură fizic intimitatea utilizatorului. Acesta se acționează din spate cu acest swich pozat mai jos.

Atunci când este utilizat un soft de video-conferințe, sunetul poate fi redat prin difuzoarele integrate, două a câte 3W fiecare. Funcția de anulare a zgomotului de fundal prin AI face vocea cât mai clară în dialogul online.

Specificațiile cheie și teste benchmark

Acest ASUS ExpertCenter AiO E5402 are o configurație entry spre medie, dar opțiunile pe piața sunt multiple. Noi am testat una cu procesor Intel Core i5-11500B cu 6 nuclee și 12 fire de execuție, tactat la 3.3 GHz (cu 12M Cache, frecvență maximă 4,6 GHz). TDP-ul maxim al acestui CPU este de 65W.

RAM-ul a fost format din 2 SO-DIMM-uri Samsung  de tipDDR4-3200 a câte 8GB, deci un total de 16GB. Maximum de memorie poate fi însă de 32GB.

În testul Cinebench R23, procesorul a fost notat cu 9131 puncte la testul multi-core și cu 1191 în cel single-core. În PCMark 10, sistemul a primit de la 4925 la 4991 puncte, fiind recomandat pentru taskurile esențiale și cele office.

ExpertCenter E5 AiO 24 (E5402)

Scorul PCMark 10 – 4925 puncte – a fost detaliat astfel:

  • Essentials – 9663
    • Apps Start-up score – 11987
    • Video Conferencing Score – 8020
    • Web Browsing Score – 9386
  • Productivity – 6434
    • Spreadsheets Score – 6121
    • Writing Score – 6764
  • Digital Content Creation – 5213
    • Photo Editing Score – 6555
    • Rendering and Visualization Score – 4018
    • Video Editing Score – 5379

Răcirea sistemului se poate face după trei moduri profilate: Performance, Standard și Whisper. În modul de performanță, ventilatorul își face simțită prezența. Pe deasupra este eliminat aerul cald rezultat în urma răcirii. Fluxul este destul de puternic, dar nu deranjant.

ExpertCenter E5 AiO 24 (E5402)

Stocarea e hibridă și cuprinde două SSD-uri NVMe pe PCIe3.0 și un hard disk. Testul CrystalDiskMark ne-a indicat performanțe medii pentru acest standard: 2250 MB/s la citire și 635MB/s la scriere. Vorbim de două unități KINGSTON OM8PDP3128B-AB1 de câte 128 GB.

Hardul este un TOSHIBA MQ04ABF100 de 1TB la 5400 RPM și care cel mai probabil poate fi înlocuit cu un SSD SATA.

Conectică:

Porturile sunt grupate în spate:

  • 2 x USB 3.2 Gen 1 Type-A
  • 2 x USB 2.0 Type-A
  • 1 x RJ45 LAN
  • 1 x Kensington lock
  • 1 x DC In
  • 1 x HDMI-out
  • 1 x DisplayPort 1.4

și pe laterală:

  • 1 x Thunderbolt 4 Type-C
  • 1 x 3-in-1 card reader
  • 1 x USB 3.2 Gen1 Type-A
  • 1 x combo jack pentru căști cu microfon
  • 1 x Buton de pornire
  • 1 x USB 3.2 Gen 2 Type-C

ExpertCenter E5 AiO 24 (E5402)

Avem deci o paletă largă de porturi. Putem conecta atât dispozitive cu USB-C, cât și alte monitoare externe. Din păcate, cititorul de carduri este destul de lent. Am putut scrie pe un SD cu ~19 MB/s și citi cu ~28,5MB/s.

Alături de conectica de mai sus, PC-ul integrează WiFi 6 și Bluetooth 5.2.

Sistemul de operare este Windows 10 Pro, dar upgrade-ul la Windows 11 este posibil.

To Top