Stiri

Producătorul de software 4PSA își updatează imaginea

Producătorul de software 4PSA își updatează logoul
Producătorul de software 4PSA își updatează logoul

4PSA, companie de software ce dezvoltă la București soluția de comunicații cloud VoipNow, și-a schimbat identitatea vizuală. Noile elemente grafice vor să comunice „cu mai multă acuratețe principiile companiei – performanță, scalabilitate, agilitate”, potrivit comunicatului oficial.

Noul logo 4PSA

Noul logo 4PSA

Despre noul logo, 4PSA scrie pe blogul companiei. Noua imagine are o linie simplă, rafinată și modernă. Efectul îndrăzneț al literei A simbolizează în egală măsură ascensiunea și alinierea companiei la ultimele tehnologii și industria de cloud computing. Această schimbare de identitate, prima din istoria 4PSA, este deja vizibilă pe toate canalele importante ale companiei, inclusiv pe site-ul web relansat cu această ocazie. Noul design vine cu un display optimizat și interactiv, oferind vizitatorilor o experiență dinamică. Portofoliul de produse și servicii prezintă acum mult mai multe beneficii pentru utilizatori, inclusiv descrieri de componente, funcționalități și detalii tehnice foarte utile.

În 2002, când am fondat 4PSA, ne-am propus să sprijinim furnizorii de servicii, din dorința de a-i ajuta să ofere soluții mai bune clienților. Și chiar am reușit, pentru că în scurt timp produsele noastre s-au bucurat de succes. După 12 ani, continuăm să înlesnim accesul oamenilor la tehnologie, îmbunătățind canalele și metodele de comunicare prin intermediul unor soluții software de ultimă generație„, a declarat Elena Cârstoiu, COO-ul 4PSA.

VoipNow, produsul cel mai important al companiei, este o platformă de comunicații în cloud dedicată furnizorilor de servicii și organizațiilor care au nevoie de soluții avansate de telefonie de tip business. La momentul lansării, în urmă cu 8 ani, VoipNow era prima platformă care oferea furnizorilor de servicii soluții hosted de VoIP, ulterior de Comunicații Unificate (UC), ca alternativă la telefonia tradițională. De atunci, VoipNow a evoluat rapid, integrând componenta de VoIP cu soluții moderne de telefonie: apeluri video, instant messaging, prezență, fax, mesagerie vocală, mobilitate și, mai ales, funcționalități complexe de tip call center. Prin automatizarea operațiunilor de instalare, configurare, facturare și plată, platforma eficientizează procesele și reduce considerabil costurile.

Print screen din VoipNow

Print screen din VoipNow

To Top