Stiri

Puterea AMD Ryzen în servere NAS QNAP cu montare în rack

QNAP TS-1677XU-RP
QNAP TS-1677XU-RP

QNAP Systems lansează seria de înaltă performanță TS-x77XU, montabilă în rack și echipată cu procesoare AMD Ryzen. Gama include modelele: TS-877XU-RP cu 8 sertare, TS-1277XU-RP cu 12 sertare și TS-1677XU-RP cu 16 sertare. Utilizând puternica familie de procesoare AMD Ryzen, cu numeroase nuclee și fire de execuție, NAS-urile TS-x77XU întrunesc cele mai exigente cerințe de virtualizare venite din partea corporațiilor.

Seriile TS-x77XU sunt disponibile cu procesoarele Ryzen 3 1200, Ryzen 5 2600 și Ryzen 7 2700, toate demonstrându-și puterea mare de procesare în aplicații și scenarii din cele mai diverse (virtualizare pentru desktop și server, transcodare/streaming video în timp real, infrastructură pentru cloudul privat etc). Fiecare model dispune de patru sloturi PCI Express (PCIe), permițându-le utilizatorilor să extindă funcționalitatea serverului NAS cu adaptoare de rețea (40GbE, 10GBASE-T/NBASE-T), plăci USB 3.1 Gen 2 (10 Gbps), plăci SSD M.2 și acceleratoare video.

TS-1677XU este echipat cu o sursă de alimentare de 500W pentru a suporta plăcile video ce necesită alimentare suplimentară. Sunt disponibile inclusiv modele cu alimentare redundantă.

QNAP TS-1677XU-RP

QNAP TS-1677XU-RP

Ca răspuns la cerințele puternice de pe piață, QNAP a adăugat în portofoliul său de servere NAS, montabile în rack, modelele bazate pe AMD Ryzen,” spune David Tsao, director de management al produselor în cadrul QNAP. „ Având capacități puternice de procesare, extensibilitate flexibilă cu un înalt potențial de stocare, seriile TS-x77XU ajută corporațiilor să-și ducă afacerile la următorul nivel,” a mai adăugat acesta.

Avantajele în multi-procesare ale seriilor TS-x77XU sunt potrivite în special pentru virtualizare. Sunt pregătite pentru mediile VMware, Citrix și Windows Server 2016 cu suport iSER (extensie iSCSI pentru RDMA) grație plăcilor SmartNIC integrate Mellanox ConnectX-4. Modelele TS-x77XU pot găzdui mașini virtuale și containere, acționând la fel de eficient ca un server all-in-one și suportând totodată back-up-uri pentru mașini virtuale pentru administrarea completă a virtualizării.

TS-x77XU suportă* Virtual QTS, permițându-le utilizatorilor să ruleze multiple sisteme de operare QTS virtuale pe un singur NAS, furnizând beneficiile segregării resurselor (procesor, memorie, rețea), implementarea flexibilă a aplicațiilor și furnizând în același timp economii de energie, cost și spațiu. Seriile TS-x77XU suportă RAID 50/60 pentru a furniza o mai mare protecție și performanță la scrierea aleatorie, atingând un echilibru între capacitate, protecție și performanță. Cea mai recentă versiune Qtier 2.0 adaugă capacități IO Aware pentru stocarea SSD pe niveluri, păstrând un spațiu rezervat în memoria cache, pentru abordarea fluxurilor I/O în timp real, maximizând valoarea cost-performanță.

QNAP TS-1677XU-RP

QNAP TS-1677XU-RP

Seriile TS-x77XU dispun, de asemenea, de o sursă de alimentare redundantă, asigurând continuitatea pentru aplicațiile extrem de importante, ce mențin suportul pentru afaceri 24/7. Este disponibil un singur model cu o singură sursă de alimentare (TS-877XU).

Rulând cea mai recentă versiune a QTS – sistemul de operare inteligent pentru NAS, seria TS-x77XU este o soluție de stocare cuprinzătoare pentru stocarea datelor, backup/restaurare, partajare și management. Magazinul QTS App Center încorporat, include sute de aplicații disponibile la cerere pentru a extinde funcționalitatea NAS, în timp ce adaugă un plus de productivitate. QRM+ este o soluție centralizată de management ce oferă diagrame ale topologiei pentru administrarea dispozitivelor Windows, Linux și IPMI; Q’center consolidează managementul mai multor unități NAS; QVPN integrează setările pentru serverele VPN și clienții VPN; Browser Station permite accesul sigur și convenabil la rețelele private; QVR Pro furnizează o soluție profesională pentru supravegherea video; QIoT Suite Lite construiește o platformă cloud privată pentru IoT; și multe altele.

*QTS virtual este suportat numai de variantele seriei TS-x77XU cu procesoare Ryzen 5 2600 și Ryzen 7 2700.

Specificații principale

Modele cu surse de alimentare redundante
• TS-877XU-RP-1200-4G: 8 sertare, procesor AMD Ryzen 3 1200 (4-nuclee/4-fire, 3.1 GHz, max. 3.4 GHz), 4 GB RAM, sursă de alimentare redundantă 2 x 300 W, 2U
• TS-877XU-RP-2600-8G: 8 sertare, procesor AMD Ryzen 5 2600 (6-nuclee/12-fire, 3.4 GHz, max. 3.9 GHz), 8 GB RAM, sursă de alimentare redundantă 2 x 300 W, 2U
• TS-1277XU-RP-1200-4G: 12 sertare, procesor AMD Ryzen 3 1200 (4-nuclee/4-fire, 3.1 GHz, max. 3.4 GHz), 4 GB RAM, sursă de alimentare redundantă 2 x 300 W, 2U
• TS-1277XU-RP-2600-8G: 12 sertare, procesor AMD Ryzen 5 2600 (6-nuclee/12-fire, 3.4 GHz, max. 3.9 GHz), 8 GB RAM, sursă de alimentare redundantă 2 x 300 W, 2U
• TS-1677XU-RP-1200-4G: 16 sertare, procesor AMD Ryzen 3 1200 (4-nuclee/4-fire, 3.1 GHz, max. 3.4 GHz), 4 GB RAM, sursă de alimentare redundantă 2 x 500 W (include conector de alimentare pentru placa grafică), 3U
• TS-1677XU-RP-2600-8G: 16 sertare, procesor AMD Ryzen 5 2600 (6-nuclee/12-fire, 3.4 GHz, max. 3.9 GHz) processor, 8 GB RAM, sursă de alimentare redundantă 2 x 500 W (include conector de alimentare pentru placa grafică), 3U
• TS-1677XU-RP-2700-16G: 16 sertare, procesor AMD Ryzen 7 2700 (8-nuclee/16-fire, 3.2 GHz, max. 4.1 GHz), 16 GB RAM, sursă de alimentare redundantă 2 x 500 W (include conector de alimentare pentru placa grafică), 3U

Modele cu o singură sursă de alimentare

TS-877XU-1200-4G: 8 sertare, procesor AMD Ryzen 3 1200 (4-nuclee/4-fire, 3.1 GHz, max. 3.4 GHz), 4 GB RAM, sursă de alimentare 350 W, 2U

Server NAS cu montare în rack; până la 64 GB RAM DDR4 (4 x 16 GB DDR4 UDIMM RAM); hot-swappable 2.5/3.5-inci SATA 6Gbps HDD sau SSD; 4 x PCle 3.0; 2 x 10GbE SFP+; 2 x Gigabit LAN; 2 x USB 3.1 Gen 2 (10Gbps) (1 x Type-A, 1 x Type-C), 4 x USB 3.0 (Type A)

Disponibilitate
Seria QNAP TS-x77XU este deja disponibilă. Pentru mai multe informații despre întreaga linie de produse QNAP vă rugăm să vizitați https://www.qnap.com.

To Top