Hackerii români își pot pune la încercare imaginația și cunoștințele în cadrul unui maraton de programare. Peste 100 de dezvoltatori de software şi hardware s-au înscris până acum la Raspberry Hack, primul maraton de programare din România centrat în jurul unui microcomputer. Aceştia vor participa în weekend la un hackathon de 24 de ore, la finalul căruia pot câştiga premii în bani, în valoare totală de 3.500 euro. Dincolo de provocarea pe care o presupune competiţa, evenimentul este un prilej de dezvoltare a comunităţii şi încurajare a schimbului de idei, a spiritului antreprenorial şi a creativităţii programatorilor.
În cadrul competiţiei vor fi dezvoltate proiecte de hardware sau de software prin intermediul dispozitivului Raspberry Pi, cel mai mic computer din lume capabil să ruleze un sistem de operare. Temele proiectelor vor fi la alegere, singura condiţie fiind ca acestea să fie dezvoltate în cadrul hackathon-ului.
La finalul competiţiei, juriul va desemna câştigătorii pentru două categorii de concurs: Best Hardware Project şi Best Software Project. Astfel, fiecare dintre cei doi câştigători va fi recompensat cu 1.500 euro. De asemenea, va fi acordat şi un premiu de popularitate, în valoare de 500 euro.
Raspberry Hack va debuta sâmbătă, 20 aprilie începând cu ora 10:30 şi se va desfăşura la Crystal Palace Ballrooms, în Bucureşti.