Editorial

Razboi informatic

Razboiul modern, bazat foarte mult pe tehnică de ultimă generație, dă fiori statelor incapabile să pună la punct propriile sisteme informatice. Fiecare chip, memorie flash sau software poate conține instrucțiuni ce se pot activa la comandă, fără ca utilizatorul sitemului să le poată depista. Cu alte cuvinte procesorul aflat în computerul dumneavostră, fabricat printr-un proces de fotolitografie foarte fin, poate conține un modul electronic care va face sistemul nefuncțional.

Iranul a afalt pe propria piele ce înseamă un vierme informatic creat special pentru a lovi în centralele sale nucleare și oleoducte. Teoria este susținută de liderii iranieni dar și de experții de la Kaspersky Lab care întăresc și mai mult pista sabotajului.

Kaspersky Lab nu are dovezi clare pentru a identifica atacatorii sau ţinta acestora, dar experţii companiei pot confirma faptul că acesta este un atac foarte sofisticat şi unic în industria IT, pregătit de o echipă de infractori cibernetici cu vaste cunoştinţe ale tehnologiei SCADA. Kaspersky Lab este de părere că acest tip de atac nu poate fi realizat decât cu sprijinul oficialităţilor unui stat.

Cred că am ajuns la un moment de cotitură, deoarece ne confruntăm cu o nouă lume, o nouă abordare a infracţionalităţii cibernetice”, spune Eugene Kaspersky, CEO şi co-fondator Kaspersky Lab. „În trecut erau doar infractori cibernetici, acum constat cu teamă că ne apropiem de o eră a terorismului cibernetic, a armelor sofisticate şi a războaielor cibernetice”, completează acesta.

Pe lângă exploatarea celor patru vulnerabilităţi, Stuxnet a folosit şi două certificate digitale valide, furate de la Realtek şi JMicron, care i-au ajutat pe infractorii cibernetici să ascundă prezenţa malware-ului în sistem pentru o perioadă lungă de timp. Kaspersky Lab este de părere că Stuxnet este prototipul unei arme cibernetice, care va conduce la crearea de noi instrumente de atac foarte periculoase.

To Top