Review

Review ASUS ZenBook 3 UX390

ASUS Zenbook 3 UX390
ASUS Zenbook 3 UX390

ASUS are deja o tradiție în construcția laptopurilor ultraușoare, asamblate în carcase elegante de aluminiu, primele modele Zenbook fiind lansate în anul 2011. De la o generație la alta, ASUS a efectuat o serie de îmbunătățiri în ceea ce privește eficiența energetică și designul, fiecare an fiind un prilej pentru o nouă generație de chipuri.

Tendința generală a producătorilor, antrenați în această industrie, a fost să realizeze carcase cât mai subțiri și modele cât mai fine, uneori aceste considerente trecând peste aspectele practice.

ASUS Zenbook 3 UX390

ASUS Zenbook 3 UX390

Pentru a obține o carcasă extrem de subțire, de numai 11,9mm în cazul modelului Zenbook 3, ASUS a apelat la un aliaj de dur aluminiu, specific industriei aviatice. Cadrul intern al portabilului, cel pe care sunt aplicate celelalte plăci electronice și sisteme de răcire, îi conferă rigiditatea necesară pentru a rezista la mișcări de torsiune.

Acest cadru de aluminiu este prelucrat pe mașini cu comandă numerică, iar piesele electronice sunt montate pe placa de bază tot de un robot de înaltă precizie. Gradul înalt de automatizare adoptat de companie a dus la crearea unor produse de calitate, în serie mare.

Aspect exterior

Ecranul laptopului este acoperit din margine în margine cu sticlă Corning Gorilla Glass 4, rezistentă la zgârieturi, sticla fiind îmbinată cu aluminiul capacului cu ajutorul unei garnituri fine din cauciuc. Această garnitură are rolul de a atenua și șocurile resimțite la închiderea ecranului.

Partea din spate a ecranului este formată dintr-o singură bucată de aluminiu, cu marginele rotunjite, pe care este centrat logoul ASUS, scris cu auriu.

ASUS Zenbook 3 UX390

ASUS Zenbook 3 UX390

Tastatura ocupă carcasa interioară din dintr-o margine laterală în cealaltă, tastele fiind spațioase. Deasupra tastaturii se pot observa grilele a două difuzoare audio.

În partea de jos, touchpadul amplasat central este separat printr-o adâncitură ușoară. Tot pe touchpad se află două butoane, echivalente click dreapta/click stânga, ce pot fi inversate de meniul de configurări al sistemului de operare și un senzor de amprentă, pentru cei care preferă acest mod de securizare.

ASUS Zenbook 3 UX390

ASUS Zenbook 3 UX390

Pe partea din spate a laptopului utilizatorii vor observa cele patru piciorușe din cauciuc, care mențin fix dispozitivul datorită aderenței crescute pe care o au.

Piciorușele au dimensiuni mari și mențin o distanță suficientă între carcasa de aluminiu și suprafața mesei, pentru a nu zgâria carcasa și pentru a crea o peliculă de aer ce ajută la răcire.

ASUS Zenbook 3 UX390

ASUS Zenbook 3 UX390

Hardware

ASUS Zenbook 3 UX390 este construit pe baza unui procesor Intel Core i7 7500U din a șaptea generație, dispune de un panou IPS, 16GB de memorie RAM și un SSD de 512GB.

Specificații ASUS Zenbook 3 UX390

  • Procesor Intel Core i7 7500U, TDP 15W, 14nm, dual-core, Kaby-Lake U
  • Sistem de operare Windows 10 Pro
  • Memorie RAM 16 GB LPDDR3 2133MHz
  • Ecran 12.5″ (16:9) iluminare LED FHD (1920×1080) Panou 60Hz Lucios cu 72% NTSC
  • Grafică Intel HD Graphics
  • SSD Toshiba SATA3 512GB
  • Tastatură Chiclet cu Iluminare
  • Webcam VGA
  • Wi-Fi Integrat 802.11 AC
  • USB 3.1 TIP C
  • Conector audio mixt
  • Suportă Cortana în Windows 10
  • Baterie Polimer 6 Celule 40 Wh
  • Adaptor Ieșire USB Tip-C, 20 V DC, 2.25 A, 45 W
  • Intrare 100 -240 V AC, 50/60 Hz universal
  • Dimensiune 296 x 191.2 x 11.9 mm
  • Greutate 910 g cu baterie
  • Securitate cititor amprentă

Ecranul

ASUS Zenbook 3 UX390 este echipat cu un panou IPS de 12.5 inci și rezoluție FullHD, peste care s-a montat un filtru de culoare ce îmbunătățește contrastul. Panoul este acoperit cu sticlă Corning Gorilla Glass 4 cu o grosime de numai 0,4mm și o rezistență de două ori mai mare decât sticla normală. Rama ecranului este foarte subțire, ASUS declarând că raportul dintre suprafața ecranului și cea a capacului interior este de 82%.

ASUS Zenbook 3 UX390

ASUS Zenbook 3 UX390

Culorile ecranului sunt vii, sunt plăcute, iar densitatea rezultată este mai mult decât suficientă. În editoarele de text, utilizatorii vor putea observa un text bine-conturat, pe un fond alb rece, generat de iluminarea LED a ecranului.

Procesorul

Procesor Intel Core i7 7500U din generația a șaptea a fost lansat în trimestrul trei al anului 2016, făcând parte din ultima serie lansată de americani. Procesorul cu numele de cod Kaby-Lake U este fotolitografiat pe 14 nanometri și include două nuclee, ce pot executa simultan patru taskuri.

ASUS Zenbook 3 UX390 - CPUZ

ASUS Zenbook 3 UX390 – CPUZ

Frecvența de bază a acestuia este de 2.7GHz, însă este redusă automat de fiecare dată când temperatura acestuia crește prea mult. Chiar sistemul indică o temperatură de peste 70 de grade Celsius pentru procesor, utilizatorul nu trebuie să-și facă probleme deoarece Kaby-Lake U suportă o temperatură de până la 100 de grade Celsius pe joncțiune.

Având un TDP de numai 15W, Core i7 7500U este gândit pentru laptopuri ultrasubțiri, cu sisteme de răcire miniaturizate.

În ciuda grosimii subțiri de numai 11,9mm, Zenbook 3 UX390 integrează o răcire activă cu un ventilator cu grosime de 3mm și conducte aplatizate din cupru, direcționate către un radiator. Grilele de ventilație sunt mascate la baza ecranului și sunt greu de observat chiar și de către un ochi ager.

ASUS Zenbook 3 UX390

ASUS Zenbook 3 UX390

Stocare SSD

Un alt punct forte al noului ASUS Zenbook 3 UX390 îl reprezintă SSD-ul SATA3, cu o capacitate de 512GB, furnizat de Toshiba, o marcă japoneză apreciată la nivel global.

Atât pe hârtie, cât și în teste, SSD-ul SATA3 de 512GB se comportă foarte bine având rate de transfer foarte ridicate de 958,7MB/s. În HD Tune, laptopul a obținut o valoare medie de 826,6MB/s.

Timpul de răspuns rapid de sub o milisecundă și vitezele mari de transfer sunt resimțite de utilizator atunci când va porni laptopul sau când va copia pachete mari de date prin intermediul conectorului USB 3.1 Type C.

ASUS Zenbook 3 UX390 HD Tune

ASUS Zenbook 3 UX390 HD Tune

Performanțe

ASUS Zenbook 3 UX390 este un laptop puternic, excelent pentru orice aplicație de la birou. Procesorul din noua generație oferă un echilibru perfect între viteza înaltă dispoibilă pentru scurt timp și consumul redus, obținut prin reducerea frecvențelor de lucru și dezactivarea nucleelor.

Utilizatorul nu va sesiza modul de lucru al procesorului în activitățele sale de zi cu zi. În schimb, timpul scurt de răspuns al SSD-ului de 512GB și vitezele mari de transfer al datelor se vor simți de fiecare dată când se va transfera un fișier mai mare.

În benchmarkul disponibil în CPUz, ASUS Zenbook 3 UX390 obține un scor de 3567 puncte.

ASUS Zenbook 3 UX390 CPUZ bench

ASUS Zenbook 3 UX390 CPUZ bench

Testele rulate în PassMark PerformanceTest au scos în evidență puterea procesorului, precum și viteza celor 16GB de memorie RAM.

ASUS Zenbook 3 UX390 Passmark- memorii

ASUS Zenbook 3 UX390 Passmark- memorii

Accesorii în cutie

Designul foarte subțire al portabilului a dus la înlăturarea unor porturi a căror lipsă ar putea fi simțită de cei mai mulți dintre noi. Din acest motiv, ASUS oferă în pachet, inclus în prețul inițial de achiziție, un hub ce se conectează pe singurul port USB 3.1 type C disponibil și poate oferi mai multe conexiuni.

Hub ASUS Zenbook 3 UX390

Hub ASUS Zenbook 3 UX390

Hub disponibil în cutie distribuie conexiunea USB 3.1 type C către trei porturi: unul USB 3.1 type C, un port HDMI și un USB 3.0 (obișnuit).

Hub ASUS Zenbook 3 UX390

Hub ASUS Zenbook 3 UX390

Tot în cutie am găsit și o husă plic, croită pentru ASUS Zenbook 3 UX390. Calitatea materialelor și a cusăturilor este de apreciat, iar interiorul plușat ca proteja suprafețele de aluminiu ale portabilului.

Husă ASUS Zenbook 3 UX390

Husă ASUS Zenbook 3 UX390

Adaptorul pentru alimentarea portabilului ASUS Zenbook 3 UX390 oferă o tensiune de 19 Volți și un curent de 3.42A, conectorul fiind standard. În cazul în care sunteți în deplasare și ați uitat propriul adaptor acasă, aveți șanse reale de a găsi unul compatibil.

Adaptor ASUS Zenbook 3 UX390

Adaptor ASUS Zenbook 3 UX390

Accesorii opționale

Utilizatorii care au nevoie de mai multe opțiuni de conectivitate pot achiziționa separat dockul ASUS Universal Dock (AH001). Acesta este livrat împreună cu un încărcător de laptop, compatibil cu mai multe modele, ce livrează prin conectorul standard o tensiune de 19V și o intensitate de până la 4.74A. Dockul are o construcție robustă, rezistentă la șocuri și este simplu de folosit.

ASUS Universal Dock (AH001)

ASUS Universal Dock (AH001)

Adaptorul se conectează la hubul AH001 și poate reîncărca laptopul prin intermediul portului USB 3.1 Type C sau prin intermediul celorlalte porturi USB.

Datorită puterii mari pe care o oferă adaptorul este posibilă reîncărcarea simultană a laptopului și a telefoanelor, ASUS Universal Dock (AH001) devenind un centru de reîncărcare pentru toate dispozitivele mobile ale familiei.

ASUS Universal Dock (AH001) oferă pe una dintre laturile sale porturi precum: HDMI, VGA, RJ-45. Pe latura cealaltă există un cititor de carduri SD, conector audio de 3.5mm, conector pentru microfon, port USB 3.1 type C și două porturi USB 3.0.

Concluzii

ASUS Zenbook 3 UX390 este cel mai subțire portabil al momentului și printre primele modele echipate cu procesoare Intel Core i7 din generația a șaptea, ce au ajuns în țara noastră. Modelul este recomandat oamenilor de afaceri, profesioniștilor de succes din diverse domenii și celor care doresc performanțe înalte fără compromis.

ASUS Zenbook 3 UX390 este disponibil în România la un preț 7600 lei (TVA inclus).

Galerie foto ASUS Zenbook 3 UX390

To Top