Stiri

ROG Winter Challenge a avut loc la Predeal: Galerie foto

Republic of Gamers a invitat unii dintre cei mai cunoscuți bloggeri și youtuberi din România pentru a concura într-o competiție de gaming pe cât de solicitantă pe atât de amuzantă. ROG Winter Challenge 2019 a avut loc în weekendul 22-24 octombrie 2019, incinta hotelului Carmen din Predeal, locul perfect pentru a instala o duzină de calculatoare, televizoare cu diagonală mare și un sistem de realitate virtuală.

Mai mulți ziariști, bloggeri și youtuberi, printre care Nelu Cortea, Lectura, OVVY, BoboSpider, Bercea, CipFlix, Antonia Nuckle și Gannicus96 au intrat în competiție pentru pe parcursul celor două zile, totul terminându-se cu un meci de Bomberman, unde hazardul a avut un cuvânt greu de spus.

ROG Winter Challenge 2019 – Meciurile de Mortal Kombat

Jocurile alese pentru această ediție a ROG Winter Challenge au fost: Assetto Corsa, FIFA 20, Mortal Kombat 11 și Bomberman, alături de un meci de bowling ceva mai solicitant din punct de vedere fizic. Jucătorii cu cel mai bun punctaj în fiecare competiție au fost premiați cu produse promoționale și laptopuri din gamele TUF Gaming și Republic of Gamers.

Finala ROG Winter Challenge 2019 – Bomberman – Lectura vs. Marinake

Republic of Gamers a adus la Predeal cele mai titrate sisteme desktop și laptopuri ale momentului. Invitații au putut testa laptopuri precum ROG Strix SCAR G531 și ROG Zephyrus S GX502.

Sistemele desktop ROG G20 au dus greul sesiunilor de antrenament, fiind prezente într-un număr mare, în timp ce sistemele ROG GT21 și ROG GT51 au făcut pereche cu televizoarele de mari dimensiuni pentru a pune mai bine în valoare imaginile din FIFA 20 și Mortal Kombat 11.

Galerie Foto – ROG Winter Challenge

To Top