Samsung Galaxy Note 3, cel mai puternic phablet al momentului, a fost prezentat oficial în România. Noul Samsung GALAXY Note 3 are un ecran full HD Super AMOLED de 5,7 inci, este subțire (8,3 mm), ușor (168g) și are o baterie ce oferă o durată de viață lungă (3.200 mAh). Echipat cu o cameră foto principală de 13 megapixeli cu Stabilizare Smart, un indice ridicat de redare a culorilor și cea mai mare memorie RAM din industrie, de 3GB, Samsung GALAXY Note 3 le permite utilizatorilor să surprindă fiecare moment important din viața lor.
Pe lângă caracteristile tehnice de top, Samsung GALAXY Note 3 este pus în valoare de un design premium. În plus, Samsung le oferă utilizatorilor oportunitatea de a-și personaliza dispozitivul prin intermediul carcaselor disponibile în zeci de culori.
Împreună cu Note 3, Samsung a mai prezentat și ceasul GALAXY Gear, un gadget inspirat de filmele cu James Bond.
„Cele două dispozitive Smart redesenează modalitatea în care interacționăm cu conținutul și le oferă utilizatorilor funcții performante când aceștia sunt în mișcare. GALAXY Note 3 aduce mai multă libertate de expresie în tot ceea înseamnă muncă și timp liber, iar GALAXY Gear completează experiența de utilizare oferind mai multă flexibilitate, stil și un design elegant,” a declarat Sorin Manea, șeful diviziei Mobile din cadrul Samsung Electronics România.
Samsung Galaxy Note 3 va fi disponibil în România la un preț aproximativ de 3200 lei.