Stiri

SpaceX Falcon 9 a lansat cu succes satelitul SES-10

SES anunță lansarea cu succes a satelitului SES-10, la bordul unei rachete SpaceX Falcon 9 – deja utilizată pentru alte zboruri – la orele 18:27 EST, Centrul Spațial Kennedy, Florida. SES-10 este primul satelit comercial geostaționar lansat la primul etaj al unei rachete purtătoare reutilizate. Racheta Falcon 9, construită de SpaceX (companie înființată de Elon Musk) poate recupera prima treaptă, aterizarea acesteia făcându-se pe o barjă oceanică.

Lansarea SpaceX Falcon 9 cu satelitul SES-10

Cu o încărcătură în bandă Ku egală cu echivalentul a 55 de transpondere de 36 MHz, dintre care 27 sunt incrementale, satelitul multi-misiuni este primul satelit SES dedicat în totalitate serviciilor furnizate pentru America Latină. Fasciculele de mare putere ale satelitului SES-10 vor extinde capacitățile SES în regiune, prin furnizarea de servicii direct-to-home, precum și servicii entreprise și de mobilitate.

SES-10 va înlocui capacitatea furnizată în prezent de alți sateliți SES la 67 grade vest, și va livra capacitate suplimentară pentru Mexic, America Centrală, America de Sud și Insulele Caraibe.

Pe baza unui contract încheiat cu Comunitatea Andină (Bolivia, Columbia, Ecuador și Peru), satelitul va funcționa sub denumirea de Simón Bolivar 2 și va furniza capacitate satelitară pentru fiecare stat membru al Comunității Andine. Proiectul satelitar andin s-a născut din interesul comun al statelor membre de a avea o rețea satelitară care să exploateze resursele de spectru andine la 67 grade vest.

“Suntem încântați de lansarea cu succes a rachetei reutilizate Falcon 9. Acesta este un moment istoric pe drumul către reutilizarea completă și rapidă a rachetelor,” a declarat Gwynne Shotwell, Președinte și COO, SpaceX “Ne bucurăm de această reușită alături de SES, o compania care, de-a lungul anilor, a susținut SpaceX și soluțiilor sale inovatoare.”

SES-10 este construit de Airbus Defence and Space, pe baza platformei Eurostar E3000. Satelitul va avea un sistem electric de propulsie cu plasmă pentru manevrele în orbită și un sistem chimic pentru plasarea inițială pe orbită și anumite manevre în orbită.

To Top