Stiri

Spar cere falimentul Flanco

Spar cere falimentul Flanco in Dosarul 24174-/3/2009 înregistrat la tribunalul Bucureşti în data de 5 iunie. Primul termen este la data de 1 Septembrie 2009.

dosar tribunalul bucuresti

Ca urmare, Flamingo International a trimis urmatorul comunicat oficial:

Compania Flamingo International îşi exprimă pe această cale surprinderea referitoare la acţiunea declanşată de către Spar, mai ales că este vorba despre o datorie de mică valoare. Mai mult decât atât, o discuţie directă între reprezentanţii Spar în România şi Flamingo International nu a fost deschisă.

Această situaţie este cu atât mai neobişnuită cu cât avem de-a face cu un partener internaţional, cu know-how de business şi în alte ţări, dar care tratează o relaţie de parteneriat într-o manieră mai degrabă distructivă.

“Am fost surprinşi să constatăm că există o asemenea cerere din partea Spar, mai ales în condiţiile în care nu a existat o comunicare prealabilă cu noi. Datoria Flanco către Spar este una mica şi recentă, închiderea soldului urmând să se soluţioneze cel mai probabil făra medierea tribunalului. Modul lor de acţiune este fără îndoială unul reprobabil, mai ales în actualele conditţi de piaţă, ceea ce va compromite relaţiile noastre comerciale cu acest partener.

Contextul internaţional actual, în care criza economică şi-a făcut simţită prezenţa în toate mediile de business, ar trebui să strângă parteneriatele dintre companii, având la bază o abordare câştigătoare pe termen lung pentru toate părţile implicate. Din păcate, aşa cum au mai fost cazuri similare recent, unele companii preferă uneori să apeleze la soluţiile simple dar ineficiente în contextul general al afacerilor comune – vorbim şi în cazul nostru despre o suma ridicolă la acest nivel de business.

Suntem convinşi că situaţia economică actuală va genera o aliniere a practicilor comerciale la standardele internaţionale, astfel încât litigiile minore să fie rezolvate printr-o comunicare directă, care să aibă ca rezultat final un parteneriat câştigător pe termen lung.” A declarat Jiri Rizek, CEO Flamingo International.

To Top