Valul tabletelor cu ecran capacitiv, inițiat de Apple cu al său iPad, se extinde rapid cu noi produse dezvoltate de puternicele firme asiatice. Toshiba Folio 100 beneficiază de o platformă NVIDIA Tegra 250 ce se face simțită în procesarea conținutului FullHD. Celelalte caracteristici includ: 16GB memorie internă, cameră web de 1.3 megapixeli, slot SD, conexiune 3G, Wi-Fi și Bluetooth.
Compania a mai pregătit pentru clienții săi un magazin virtual denumit Toshiba Marketplace, dedicat echipamentelor cu Android. Tableta, ce va rula sistemul de operare Android 2.2, va fi prezentată pentru prima dată publicului ce va vizita weekend-ul viitor expoziția IFA din Berlin.
Sursa: Electronista.com