Stiri

Televizor 3D fără ochelari

55ZL2

Un televizor 3D autostereoscopic era apreciat ca impozibil în urmă cu câțiva ani însă acest lucru s-a schimbat odată cu deschiderea IFA Berlin. Toshiba anunţă lansarea primului televizor 3D din lume cu ecran de diagonală mare și fără ochelari 3D dedicați. 55YL2 are un ecran cu diagonală de 139 cm (55”) şi nu necesită ochelari pentru experienţa 3D. În plus, 55YL2 este primul televizor din lume dedicat utilizatorilor casnici, care vine dotat cu un ecran Quad Full HD.

Pentru optimizarea zonelor de vizionare în raport cu poziţia privitorilor în faţa televizorului, 55ZL2 beneficiază de o aplicaţie de detectare a feţei. Cu o simplă apăsare de buton, televizorul poate să detecteze poziția privitorilor şi să ajusteze corespunzător zona de vizualizare.

Livrarea a nouă zone de vizualizare la o calitate HD a imaginii este cu siguranță o provocare tehnologică. Prin urmare, Toshiba a încorporat un panel de 3.840 x 2.160 pixeli, echivalentul unei rezoluţii Quad Full HD, pentru a permite afișarea simultană a celor nouă zone de vizualizare. Un bonus al ecranului de înaltă rezoluţie este capacitatea de a reda conţinut 2D la rezoluţie Quad Full HD. Cu alte cuvinte: fotografiile captate cu o cameră de 8 megapixeli pot fi redate pe ecran fără a se compromite calitatea imaginii.

De asemenea, televizorul vine cu o opţiune de Auto Calibrare pentru optimizarea imaginilor până la calitate comparabilă cu cea de studio. 55LZ2 va fi disponibil din decembrie 2011 în Germania, urmând să fie confirmate şi datele de lansare pentru celelalte ţări europene.

Specificații tehnice Toshiba 55YL2

· Panou Quad Full HD 16:9 LCD, 3,840 x 2,160 pixeli, iluminare pe LED
· CEVO-ENGINE
· 3D fără ochelari
· Monitorizarea feței pentru reglarea fină a imaginii
· Auto Calibrare
· 3D Resolution+
· PERSONAL-TV cu presetări pentru max.4 utilizatori
· SMART-TV cu acces la Toshiba Places, WLAN integrat, compatibilitate Windows 7, înregistrare USB pe HDD extern, Toshiba Apps Connect
· Tuner DVB-T, DVB-T2, DVB-C şi DVB-S/S2 încorporat

55ZL2

To Top