Stiri

„Timbrul verde”: contribuţia consumatorilor români la protecţia mediului

Începând cu 30 aprilie 2007, la achiziţionarea echipamentelor IT&C şi a electronicelor de consum, românii vor plăti o contribuţie („timbrul verde”) de 7 lei, reprezentând costurile pentru colectarea şi reciclarea deşeurilor de echipamente electrice şi electronice (DEEE). Această contribuţie va fi instituită ca urmare a demarării sistemului gestionării colectării şi reciclării DEEE, conform Directivei europene EC/96/2002 şi a HG 448/2005.


Timbrul verde

Potrivit legislaţiei în vigoare, deţinătorii de deşeuri de echipamente electrice şi electronice vor putea să le predea gratuit la punctele de colectare municipale sau la magazine odată cu achiziţia unui echipament nou din aceeasi categorie de produse.

„Prin implementarea Directivei europene EC/96/2002 şi a HG 448/2005, România se alatură celorlalte ţări membre ale Uniunii Europene care aplică deja managementul integrat al DEEE pentru protecţia mediului înconjurător, revalorificarea resurselor şi creşterea calităţii vieţii”, a declarat Valentin Negoita, preşedintele ECO TIC.

ECO TIC, asociaţie non-profit înfiinţată în aprilie 2006, reuneşte 107 companii din sectorul IT&C şi al electronicelor de consum, cărora le-a preluat responsabilităţile privind realizarea obiectivelor anuale de colectare, reutilizare, reciclare şi valorificare a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice.

ECO TIC a primit la 2 aprilie 2007 licenţa de operare 001/2007 în domeniul gestionării deşeurilor de echipamente electrice şi electronice din partea Ministerului Mediului şi Dezvoltării Durabile şi a Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului. ECO TIC este prima asociaţie a producătorilor de echipamente electrice şi electronice care obţine această licenţă care deschide drumul spre demararea fluxului gestionării deşeurilor de echipamente electrice şi electronice din România.

În vederea atingerii obiectivelor sale, ECO TIC va conlucra cu autorităţile locale şi centrale, cu prestatorii de servicii în domeniul deşeurilor de echipamente electrice şi electronice, precum şi cu celelalte organizaţii ale producătorilor de echipamente electrice şi electronice.

To Top