Stiri

Un nou Classmate

Intel a anunțat noile netbook-uri Clamshell Classmate reîmprospătate cu o multitudine de caracteristici performante. Carcasa noilor modele este mai bine protejată la șocuri și căderi accidentale, colțurile fiind proiectate în așa fel încât să preia o bună parte din energia impactului fără să fie deteriorate părți electronice sensibile, cum ar fi ecranul. Tastatura și touchpad-ul au canale care drenează lichidele vărsate accidental, astfel că micuțul utilizator nu trebuie să-și facă griji dacă varsă ceaiul pe netbook.

Materialele folosite la fabricarea tastaturii și carcasei exterioare limitează răspândirea bacterilor. Alimentarea sistemului este realizată cu o baterie litiu-ion cu șase celule. Combinația dintre procesoarele Atom pe 45 nanometri și acumulatorul mai puternic oferă suficientă autonomie pentru o zi întreagă de lucru. Clamshell Classmate va fi disponibil pentu școli și instituțiile de învățământ.Intel Clamshell Classmate

To Top