Bitdefender avertizează posesorii de telefoane Android. Aproape 13% din cele mai populare jocuri de Android conțin reclame agresive care pot trimite numărul de telefon al utilizatorilor către terți. Probabil vă întrebați de ce trebuie să știe producătorul unui joc, numărul dumneavostră de telefon și paginile pe care le-ați accesat? datele colectate despre utilizatori sunt vândute către diverse companii publicitare sau mai bine zis oricui e gata să plătească.
Jocul Speed Parking 3D, pe locul 35 în Google Play în topul celor mai descărcate aplicații gratuite în România, cu peste 4 milioane de utilizatori activi are un comportament dubios. Aplicația solicită diverse informații de care poate sau poate să nu aibă nevoie pentru funcționare, printre care și numărul de telefon. Potrivit descrierii din Google Play, ’’aplicația determină numărul de telefon și ID-ul de gadget, dacă un apel este activ, precum și numărul de la distanță conectat printr-un apel’’.
Această funcție a jocului îl expune nu doar pe utilizator, dar și pe prietenii acestuia, persoane cu care el vorbește la telefon. În plus, programul îi înregistrează și adresa de email.
’’Reclamele agresive reprezintă cea mai recentă metodă de colectare a datelor personale în scopul realizării unor profiluri complete de utilizatori. Acestea sunt cu atât mai valoroase cu cât conțin mai multe informații despre o anumită persoană. În Google Play sunt mai mult de 500.000 de aplicații. V-ați întrebat câte dintre ele vă respectă dreptul la intimitate?’’, spune Cătălin Coșoi, Chief Security Researcher, Bitdefender.
O tactică de marketing tot mai des folosită este abordarea directă a potențialilor clienți prin trimiterea de SMS-uri promoționale. Numerele de telefon incluse în astfel de campanii nu sunt întotdeauna ale unor clienți care le-au dezvăluit cu bună știință, ci și ale unor utilizatori de diverse programe ce expun datele personale fără un acord explicit din partea clientului.
Alte aplicații din topul celor mai descărcate în România care înregistrează informații confidențiale de care n-ar avea nevoie sunt Fingerprint Lock Scanner, ce încarcă numărul de telefon către baze de date terțe sau Rubik’s Cube 3D și Speedtest.net care, în plus, înregistrează și locația utilizatorului. Mai mult decât atât Rubik’s Cube 3D accesează și fotografiile din terminal.
Cei mai mulți furnizori de reclame menționează în politica de confidențialitate că ar putea distribui date personale către alte entități, însă aceste informații sunt foarte des greu accesibile utilizatorilor la momentul instalării aplicațiilor ce conțin reclame agresive.