Stiri

UTI Grup SA și UTI Netcity Investments au finalizat vânzarea companiei Netcity Telecom către Direct One

Netcity
Netcity

Tranzacția, demarată în anul 2015, a presupus achiziția pachetului integral de acțiuni a Netcity Telecom, operatorul rețelei metropolitane subterane de fibră optică din București, de către Direct One S.A.

Netcity

Netcity

Netcity Telecom este compania responsabilă de proiectarea, dezvoltarea și operarea rețelei metropolitane de fibră optică din București, în baza unui contract de concesiune semnat în 2008 cu Primăria Municipiului București pe o perioadă de 49 de ani, prin care municipalitatea pune la dispoziţie spaţiul public și încasează anual o redevență de 12% din veniturile Netcity Telecom.

“Credem că proiectul Netcity este și va rămâne unul dintre cele mai ambițioase și mai utile proiecte ale capitalei, fiind vital pentru o bună dezvoltare a serviciilor de comunicații din București. Pe lângă investițiile materiale considerabile pe care UTI Grup le-a facut pentru dezvoltarea proiectului, Netcity reprezintă expertiza și efortul unei echipe ambițioase. Suntem mândri că am fost promotorii unui proiect atât de important pentru municipalitate, operatorii de telecom și bucureșteni și ne bucurăm că acesta va fi continuat de o companie românească.”, declară Răzvan Petrescu, Președinte al Consiliului de administrație al UTI Grup.

Până în prezent, investiția în rețeaua Netcity, asigurată exclusiv de UTI Grup și UTI Netcity Investments, a depășit 40 milioane de euro. Rețeaua măsoară aproximativ 1.000 de kilometri de canalizație și acoperă zona centrală a Bucureștiului. Valoarea redevenței plătite către Municipalitate a depășit 4 milioane de Euro până la data tranzacției.

Implementarea sa a permis democratizarea accesului cetățenilor la conținutul media, a desființat monopolul teritorial al operatorilor de cablu, a dus la scăderea semnificativă a costurilor abonamentelor și a contribuit la aspectul civilizat, european al capitalei prin înlăturarea cablurilor aeriene în zonele acoperite de Netcity.

Gestionarea eficientă a aspectelor legale și comerciale ale procesului de vânzare a fost un efort de echipă al departamentelor juridic și financiar ale UTI Grup.
Echipa UTI a beneficiat de consultanță financiară din partea KPMG Romania, în timp ce pentru aspecte legale, vânzătorii au fost asistați de Leaua și Asociații și Stoica și Asociații.

To Top