Stiri

Vesti bune! ASUS ZenBook UX330UA a ajuns în România

Notebookul ASUS ZenBook UX330UA, cel mai subțire model Zenbook cu diagonala de 13.3 inci este disponibil oficial pe piața românească. Construit cu precizie dintr-un bloc solid de aluminiu, ZenBook UX330UA are o grosime de numai 13.5mm și este cu 15 procente mai subțire decât predecesorul său, ZenBook UX305, la rândul său cel mai subțire laptop de 13.3 inci cu procesor Intel Core i7.

Ecranul vibrant cu rezoluție QHD+ (3200×1800), cea mai mare rezoluție disponibilă pentru această diagonală, transformă portabilul ZenBook UX330UA într-un model de top destinat utilizatorilor avizi de performanță.

asus_zenbook__ux330_qhd__wide_viewing_angles_up_to_178___degrees_display

ZenBook UX330UA are o autonomie de până la 12 ore, pentru productivitate non-stop pe parcursul întregii zile.

Continuator al tradiției ZenBook

Având o carcasă cu o grosime de numai 13.5mm și o greutate de numai 1.2kg, ASUS ZenBook UX330UA este unul dintre cele mai subțiri și mai ușoare laptopuri de 13.3 inci din lume. Acesta este construit cu precizie dintr-o singură bucată de aluminiu, fapt care îi conferă soliditate și rezistență fără compromis. Continuator al tradiției ZenBook, UX330UA dispune de celebrul design al serie ce include profilul distinctiv sub formă de pană și finisajele cu cercuri concentrice inspirate de filosofia Zen. ZenBook UX330UA este disponibil în două culori subtile și elegante: aur roșu și gri cuarț.

Ecran QHD+ cu detalii uimitoare

ASUS ZenBook UX330UA beneficiază de un ecran de 13.3 inci cu unghiuri largi de vizualizare și rezoluție QHD+ (3200×1800) – cea mai înaltă rezoluție disponibilă la aceste dimensiuni. Tehnologiile exclusive ASUS îmbunătățesc și mai mult imaginea redată de UX330UA. ASUS Tru2Life Video îmbunătățește fiecare pixel din fiecare cadru video oferind filme mai clare, mai detaliate și mai apropiate de realitate.

Touchscreen incredibil, sunet incredibil

Confortul în utilizare este facilitat de tastatura spațioasă cu taste ce au o cursă de numai 1.5mm. Tastatura este iluminată facilitând scrierea textelor în orice mediu ambiant. Fiabilitatea acesteia este asigurată de proceduri de testare riguroase, ce implică peste 10 milioane de apăsări.

Touchpadul acoperit cu sticlă este mai mare decât media și este extrem de fin la atingere pentru un control mai precis. Laptopul rulează sistemul de operare Windows 10 și acceptă elemente complexe de gestică executate chiar și cu 3 degete, ușurând trecerea între aplicații și ferestre.

Sunetul incredibil a fost întotdeauna o caracteristică apreciată a familiei ZenBook, iar UX330UA nu face excepție. Modulul audio ASUS SonicMaster, dezvoltat în cooperare cu experții de la Harman Kardon, reproduce efecte audio distincte și clare. Software-ul AudioWizard dispune de cinci setări prestabilite, optimizate pentru diferite surse de sunet, astfel încât utilizatorii să se bucure de o experiență cât mai bună.

Prețuri și disponibilitate

ASUS ZenBook UX330UA este disponibil în România prin intermediul magazinelor specializate, prețurile pornind de la aproximativ 4299 lei (TVA inclusiv).

Specificații ASUS ZenBook UX330UA

Sistem de operare Windows 10 Pro/Home
Procesor Intel Core i7/i5 din generația a șasea
Grafică Intel HD Graphics
Memorie LPDDR3 1866MHz până la 8GB
Ecran 13.3 inci 16:9 QHD+ (3200×1800)
13.3 inci 16:9 FHD (1920 x 1080)
Stocare SSD: 256GB / 512GB
Conectivitate 802.11ac Wi-Fi / Bluetooth 4.1
Camera Senzor CMOS HD 720p
Tastatură Chiclet cu iluminare
Porturi I/O 1 x Micro HDMI
1 x USB 3.0 Gen 1 Type-C
2 x USB 3.0
1 x SD/SDXC
1 x combo audio jack
Audio Sistem de sunet ASUS SonicMaster / Harmon Kardon cu microfon integrat
Baterie Litiu polimer 57Wh, până la 12 ore (Core i5)
Adaptor: Ieșire 19V 45W / Intrare: 100~240V AC, 50/60Hz
Greutate 1.2 kg
Dimensiuni 221.5 x 323 x 13.5mm
To Top