Stiri

ViewSonic a lansat un nou ecran tactil cu tehnologie PCAP

ViewSonic TD2455
ViewSonic TD2455

ViewSonic a lansat monitorul de 24 de inchi TD2455, cu suport tactil pentru până la 10 atingeri simultane. Mulțumită tehnologiei In-Cell Touch, răspunsului deosebit de rapid la comenzi și designului său ergonomic, ViewSonic TD2455 asigură un nivel ridicat de control în sălile de clasă și productivitate sporită în spațiile de lucru în echipă.

Controlul tactil intuitiv garantează o experiență fluidă în utilizare, iar mulțumită suportului multi-touch pentru până la 10 atingeri simultane, mai mulți utilizatori pot scrie sau desena simultan pe suprafața aceluiași ecran, folosind stylus-uri sau propriile degete. Monitorul este livrat împreună cu un stylus optimizat, cu greutate redusă, ce poate fi utilizat pentru a scrie notițe, pentru a desena sau pentru a derula alte activități ce necesită mai multă precizie decât cea oferită de vârfurile degetelor. Iar pentru a evita rătăcirea sa, acest pen poate fi atașat bazei ecranului.

Monitorul are și interfață USB 3.2 Type-C, care facilitează conectarea cu sisteme desktop, laptopuri și sisteme Chrome, asigurând în același timp suport pentru alimentarea cu energie, suport video și suport audio – prin intermediul unui singur cablu.

TD2455 este prevăzut cu un suport ergonomic cu două articulații. Datorită designului robust, monitorul este ideal pentru o serie de scenarii de utilizare, în care este necesară o interactivitate sporită. Iar cu ajutorul kitului de montare opțional, TD2455 poate fi folosit și cu dispozitive client VDI.

Prețul recomandat pentru retail este de 380,99 $.

Vezi prezentarea oficială ViewSonic  D2455

To Top