Stiri

Amber Studio, cel mai mare studio de gaming românesc independent, se extinde

Amber Studio
Amber Studio

Amber Studio a fost lansat în urmă cu 3 ani, devenind cel mai mare studio independent de gaming din România cu o cifră de afaceri de 19.608.825 Lei și o echipă de 200 de oameni. Studioul românesc a lucrat la jocuri precum Cinderella Free Fall, Little Leader, Star Wars Rebels, The Martian.

„Creștem și ne transformăm în permanență. Iar aceasta nu doar datorită viziunii strategice pe care Amber o are la nivelul industriei dezvoltatoare de jocuri, dar și a gândurilor legate de punerea în valoare, în cadrul studioului, a principalului capital pe care îl avem, oamenii creativi”, a declarat Dragoș Hâncu, General Manager în cadrul Amber Studio.

Datorită oamenilor din Amber s-a născut la începutul anului Carbon, primul incubator de jocuri ce caută să ajute dezvoltatori din acest spațiu al Europei, plecând de la o realitate a pieței conform căreia, pentru a crește industria, trebuie ca studiourile independente să se dezvolte la rândul lor.

„Ideea Carbon a fost gândită de către oameni ai Amber iar studioul a susținut-o, transformând-o într-o companie de sine stătătoare și care, în doar câteva luni de la lansare, are sub contract deja două titluri și este în negociere cu alte companii independente din Europa Centrală și de Est”, a mai precizat Dragoș Hâncu.

Un nou proiect capătă formă în cadrul Amber și, în curand, autonomie. Divizia de creație, cea care reunește oamenii care lucrează la crearea și dezvoltarea de IP-uri de la zero va purta numele de Lorraine și are ca obiectiv transformarea într-un studio de sine stătător.

Amber Studio

Amber Studio

Înființarea unei noi companii a venit în urma nevoii Amber de a se concentra exclusiv pe oferirea de servicii creative premium, în timp ce Lorraine va avea ca rol dezvoltarea de IP-uri originale. Astfel, titluri precum Link Twin, vor fi realizate în cadrul noului studiou.

„Este o decizie de business corectă pe măsura creșterii exponențiale pe care a avut-o Amber în ultimul timp, atât în ceea ce privește activitățile cât și oamenii. Vrem ca oamenii noștri să iasă în prim plan, le încurajăm ideile și inițiativele și, pentru ei, avem determinarea de a lua astfel de decizii cum este crearea unei noi organizații”, a mai adăugat Dragoș Hâncu.

Amber Studio continuă să se concentreze pe servicii creative premium legate de Quality Assurance și Deployment, pe care studioul le îmbunătățeste în permanență. De curând, Amber a început să ofere și serviciul de Live Maintenance IP-urilor proprii sau externe, ce are ca scop prelungirea de viață a acestora, prin upgradarea cu niveluri noi sau prin alte elemente vizuale.

To Top