Stiri

AMD Radeon R9 Nano, cea mai mică și eficientă placă video cu rezoluție 4K

AMD Radeon R9 Nano
AMD Radeon R9 Nano

AMD extinde limitele de proiectare ale plăcilor grafice anunțând astăzi crearea unei noi categorii cu noul AMD Radeon R9 Nano, cea mai rapidă placă grafică Mini ITX proiectată vreodată ce permite rezoluții 4K direct în camera de zi prin design-ul său ultra-silențios și ultra-compact. Prezentată pentru prima oară în cadrul Electronic Entertainment Expo (E3) din Los Angeles, în luna iunie 2015, placa grafica AMD Radeon R9 Nano se bazează pe un chip grafic cu nume de cod „Fiji”, și este al treilea model din această gamă alături de AMD Radeon R9 Fury și R9 Fury X.

Plăcile grafice AMD Radeon R9 Fury, bazate pe chip-urile “Fiji”, marchează un punct de cotitură în lumea gamingului prin integrarea tehnologiei High-Bandwith Memory (HBM) ce furnizează o eficiența energetică extremă, performanță la rezoluții ultra-înalte, experiențe VR de neegalat și acum, cu Radeon R9 Nano, AMD revoluționează PC-ul cu dimensiuni ultra-compacte.

Având o performanță cu 30% mai mare și un consum de putere cu 30% mai scăzut decât plăcile video din generația AMD Radeon R9 290X, AMD Radeon R9 Nano este cea mai eficientă placă video Mini ITX din punct de vedere al consumului. Cu o lungime de doar 6 inch si răcită cu aer, Nano reprezintă o nouă clasă de plăci video ce permite integratorilor și entuziaștilor să respecte anumiți factori de formă ce nu au fost posibili până acum, deschizând astfel ușa unor design-uri unice, ultra-compacte, comparabile cu cele ale consolelor sau ale dispozitivelor DVR.

“Prin Radeon R9 Nano, AMD aduce experiența 4K în sufragerie, într-un mod silențios, ultra-compact și proiectat special să exceleze în fața cerințelor jocurilor din zilele noastre, suportând API-uri precum DirectX 12 și Vulkan. Nu mai există ceva asemănător.”, a afirmat Matt Skyner , corporate VP și manager general al Product, Computing and Graphics Business Unit, AMD. “ Noua gamă Radeon deschide o nouă eră livrând performanțe remarcabile, design-uri surprinzătoare și tehnologii inovatoare. Astăzi suntem martorii unui moment ce va revoluționa gaming-ul pe PC, și suntem mândri să adăugăm acest produs inedit în oferta noastră.”

Gama de plăci video AMD Radeon R9 oferă un spectru larg de produse ce variază ca preț între $199 – $649 SEP. Livrând experiențe uimitoare 4K, seria AMD Radeon R9 poate acoperi orice nevoie și orice buget.

AMD Radeon R9 Nano va fi disponibilă începând cu 7 Semptembrie 2015 prin toți partenerii AMD și va avea un preț recomandat de 649 USD.

AMD Radeon R9 Nano

AMD Radeon R9 Nano

To Top