Stiri

ANCOM va stabili taxele pentru banda 3,4-3,8 GHz

Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) supune astăzi consultării publice proiectul de hotărâre a Guvernului care stabilește valoarea minimă a taxei de licenţă pentru banda de frecvenţe 3410-3800 MHz, precum şi condiţiile de plată ale acesteia. Conform propunerii, valoarea minimă a taxei de licenţă pentru blocurile pereche de lărgime 2×5 MHz alocate la nivel naţional în banda 3,4-3,6 GHz va fi de 370.000 euro, iar pentru blocurile nepereche de lărgime 5 MHz alocate la nivel naţional în banda 3,6-3,8 GHz de 185.000 euro.
Taxa minimă de licenţă reprezintă preţul de pornire pentru fiecare bloc de frecvențe în cadrul procedurii de selecţie competitive ce va fi organizată de ANCOM.

În cadrul licitației vor fi disponibile 16 blocuri pereche de lărgime 2×5 MHz alocate la nivel naţional în banda 3,4-3,6 GHz și 36 de blocuri nepereche de lărgime 5 MHz alocate la nivel naţional în banda 3,6-3,8 GHz, urmând ca noile drepturi de utilizare a spectrului radio să intre în vigoare la 1 ianuarie 2016, pentru o perioadă de 10 ani. Prin aceste frecvențe vor putea fi furnizate la nivel naţional rețele publice de comunicații electronice și servicii de transmisii de date şi acces la internet pe suport radio de bandă largă.

Autoritatea va organiza o singură procedură de selecţie pentru ambele benzi de frecvenţe, ceea ce presupune ca fiecare operator interesat să depună o ofertă iniţială prin care va indica numărul de blocuri de frecvențe pe care doreşte să îl achiziţioneze în fiecare dintre cele două benzi disponibile. Ofertele iniţiale vor arăta dacă există o cerere mai mare decât oferta în cazul anumitor benzi, dacă cererea este mai mică decât oferta sau dacă oferta este similară cu cererea. În funcție de acest raport, ANCOM va organiza runde primare de licitație și o rundă de alocare pentru stabilirea repartizării în bandă a blocurilor de frecvențe câștigate de fiecare ofertant.

În prezent, în banda de frecvenţe radio 3410-3600 MHz sunt acordate şapte licenţe, deținute de societăţile Orange România, UPC România, Vodafone România şi 2K Telecom, toate fiind acordate pentru furnizarea la nivel naţional de reţele publice şi de servicii de comunicaţii electronice prin intermediul aplicaţiilor de tip FWA (Fixed Wireless Access – acces fix pe suport radio) şi NWA (Nomadic Wireless Access – acces pe suport radio de tip nomadic). În banda de frecvenţe 3600-3800 MHz există o licenţă acordată Societăţii Naţionale de Radiocomunicaţii pentru furnizarea la nivel naţional de reţele publice şi de servicii de comunicaţii electronice prin intermediul aplicaţiilor de tip BWA (Broadband Wireless Access – acces pe suport radio de bandă largă). Aceste opt licențe sunt valabile până la data de 31 decembrie 2015.

To Top