Stiri

AOC prezintă noile monitoare cu stand asimetric

AOC își extinde gama de monitoare cu două noi modele ce oferă un design cu margine subţire. AOC I2481FXH (23.8″ / 60.5 cm) şi AOC I2781FH (27″ / 68.6 cm dispun de un stand asimetric din metal și de o ramă de nu depășește 1cm în cazul modelului I2781FH.

Cele două monitoare sunt echipate cu panouri IPS cu rezoluţie Full HD de 1920 x 1080 pixeli. Tehnologia Flicker FREE reduce luminozitatea fără efect de scintilaţie, pentru a reduce disconfortul ocular chiar şi după o perioadă îndelungată în faţa monitorului.

Graţie slot-urilor pentru HDMI şi VGA, noile monitoare pot fi uşor conectate la diverse dispozitive precum DVD playere sau console, în funcţie de preferinţele utilizatorului. În plus, acestea prezintă şi slot jack, pentru cei ce preferă să asculte la căşti.

Modelul AOC I2481FXH este disponibil începând cu luna octombrie 2015, iar modelul AOC I2781FH începând cu luna decembrie, la preţul de 999 lei, respectiv 1.399 șei. Monitoarele AOC vin însoţite de garanţie de 3 ani şi serviciul online de schimb.

aoc-stand-asimetric

aoc-stand-asimetric-fata

To Top