Stiri

Biostar T-POWER X58

PCNews îţi oferă şansa de a beneficia de reclamă gratuită pe acest site. Tot ce trebuie să faci este să ne trimiţi pe email (office@pcnews.ro) un articol pe o temă de interes general (de preferat să aibă legătură cu domeniul IT&C) şi noi îţi oferim spaţiu pentru un banner jpg 468×60 în pagina articolului scris de tine!

Astăzi cel care s-a încumetat este Costel Mazilu. Subiectul ales de el este placa de baza Biostar T-POWER X58

Continuând cu succesul început prin perioada CeBIT-ului din acest an, BIOSTAR lansează o nouă placă, denumită generic T-POWER X58. La prima vedere, dacă nu aţi avut contact cu „vechiul” model I45 (bazat pe chipset-ul P45 de la Intel), aceasta pare a fi relativ identică.

Însă la o a două vedere, lucrurile se schimbă: placa fiind mai bine organizată şi mai bine dotată – primul lucru evident este prezenţa celor 2 perechi de slot-uri DDR3 Tri-Channel (6 sloturi, aşadar).

Lista avantajelor este, cel puţin la prima vedere, una destul de mare: reţea 2x Gigabit Ethernet de la Realtek, 8111C, sunet 7.1 Realtek HD ALC888S cu 2x S/PDIF şi un SNR de 95db, IEE1394, 6x S-ATA II, 2x eS-ATA II, alimentare în 12+2+3 faze (12 pentru CPU, 2 pentru RAM şi 3 pentru chipset), alimentare suplimentară pentru VGA (extrem de utilă în cazul în care placa video nu dispune de aşa ceva însă doriţi o mai mare stabilitate şi un mai bun overclocking al acesteia), condensatori solizi în cantitate de 100%, cei electrolitici fiind deloc prezenţi, Rapid Debug3 şi Rapid Switch2 (funcţii destinate, din nou, overclocking-ului), suport pentru DDR3 1333/1600/2000 MHz, sistem de răcire bazat pe heat-pipe-uri, atât pentru chipset cât şi pentru circuitele anexe ale alimentării, BIOS ReLife… şi multe alte opţiuni denumite simandicos, în felul în care toţi producătorii ne-au obişnuit, lipind zeci de etichete pe cutiile plăcilor de bază.

biostar

De asemenea, placa mai vine cu funcţii şi aplicaţii cu mult sau mai puţin utile, ca de exemplu un mic utilitar cu care-ţi poţi personaliza ecranul de boot al BIOS-ului, o aplicaţie de overclocking ce dispune de 99% din opţiunile necesare pentru overclocking, G.P.U., un fel de IES al ASRock-ului (Green Power Utility, nu Graph… ceea ce aţi fi putut interpreta).

Pachetul va conţine 6 cabluri S-ATA, 6 cabluri de alimentare S-ATA, un cablu IDE, o punte SLi, CD-ul aferent şi scutul I/O. Nimic „fancy”, deşi T-POWER înseamnă Fun, Fancy, Friendy şi Facility. Dar ăsta este un lucru bun: clienţii vor plăti placa de bază, nu cele incluse în pachet, de multe ori lipsite de orice folosinţă.

biostar

BIOSTAR T-POWER X58 înseamnă, în acest moment, salvarea pasionaţilor de overclocking, cu buget restrâns: aceasta preconizându-se a fi ceva mai ieftin ca al alternativelor deja existente. Deşi, cei 400-420 dolari (transformaţi în euro, în cazul nostru), preţ comunicat de departamentul de marketing al firmei, nu-mi confirmă aceasta, ba din contră.

Specificaţiile complete le puteţi găsi pe site-ul oficial BIOSTAR

www.co2-solid.ro

To Top