Stiri

Canon lanseaza doua imprimante noi

Canon lansează în România două imprimante noi, PIXMA MG8150 şi MG6150, gândite să atragă utilizatorii prin aspectul exterior, ecranul LCD și comenzile tactile. Pe lângă finisările lucioase și aspecte de ordin estetic imprimantele integrează un modul duplex. PIXMA MG8150 poate scana şi printa filme de 35 mm şi slide-uri.
Ambele modele includ, de asemenea, sisteme avansate de manevrare a hârtiei cu alimentare bidirecţională, auto duplex şi imprimare Direct Disc ce permite utilizatorilor să tipărească direct pe discuri DVD, CD sau Blu-ray compatibile.

Imprimantele folosesc 6 cartușe de culoare, inclusiv un cartuș cu cerneală de culoare gri pentru a putea printa fotografii de calitate. Entuziasmul utilizatorilor s-ar putea să dispară în momentul în care vor trebui să înlocuiască cele 6 cartușe. După cum se știe producătorii vând imprimantele la preț subvenționat ca mai apoi să facă profit din vânzarea cartușelor la prețuri piperate.
Canon PIXMA MG8150

To Top