Review

Compro VideoMate Vista E600F HW2 PCIe

Tunerele TV nu au mai fost favoritele utilizatorilor odată cu apariția televizoarelor cu diagonală mare ce au oferit o altfel de experiență telespectatorului. Mai mult integrarea receptoarelor TV digitale și analogice în monitoarele cu diagonale de 22 și 24 de inci a determinat o reorientare a publicului către aceste modele.

Compro VideoMate Vista E600F HW2 este un TV tuner analogic, care se montează pe un slot PCIe, și care permite utilizatorului captura în timp real a filmelor și a emisiunilor preferate. Modelul poate recepționa canalele TV transmise în sistem analogic (NTSC/SECAM/PAL) dar se poate descurca și cu intrările video 480i/576i.Compro VideoMate Vista E600F HW2 PCIe

Chipsetul furnizat de Conexant, prezent pe placă, se ocupă cu decodarea și codarea MPEG-2 fiind suficient de rapid pentru funcția de scriere directă a datelor pe disc. Placa are dimensiuni reduse existând posibilitatea de a fi montată în carcase mai puțin spațioase (low profile). Pe partea din spate a produsului se pot găsi mufele pentru intrarea TV coaxială, antena FM,senzorul infraroșu pentru telecomandă și intrarea AV. În cazul în care doriți montarea tunerului într-o carcasă low profile, puteți schimba brachet-ul inițial cu unul special disponibil în pachet. Compro VideoMate Vista E600F HW2 PCIe

Compro a conceput acest model pentru a se integra perfect cu funcțiile Media Center din Windows Vista (32 sau 64 biți). Pachetul conține pe lângă TV tuner și accesorii o telecomandă certificată de Microsoft pentru controlul Windows Media Center.

Compro VideoMate Vista E600F HW2 PCIeTelecomanda înglobează în partea centrală un buton special pentru Windows Media Center

Includerea software-ului ComproDTV 4 aduce posibilitatea de a viziona sau a înregistra emisiunile favorite, de a gestiona canalele TV sau de a ajusta luminozitatea/saturația/contrastul/claritatea pentru fiecare canal în parte. Programarea înregistrărilor canalelor TV nu necesită abilități speciale din partea utilizatorului însă la montaj este important să se urmărească conectarea unui cablu (disponibil în pachet) ce se conectează în locul celui ce vine de la butonul de pornire al PC-ului, acesta urmând să fie legat la TV tuner.Compro VideoMate Vista E600F HW2 PCIe

Utilizatorii pot vedea emisiunile TV dar și fișierele video stocate pe calculator în același timp. Funcțiile Video Desktop permit afișarea canalului TV ca un desktop iar celelalte aplicații rulează neîngrădite deasupra acestuia. Software-ul ComproDTV 4 poate opera simultan cu mai mult TV tunere instalate pe același calculator fie că sunt interne sau externe.

În pachet utilizatorul mai poate găsi pe lângă drivere un disc cu Ulead DVD MovieFactory 5 SE ce se poate dovedi extrem de util pentru cei care vor să scrie filmele pe discuri dar să facă și mici schimbări modificări.
Compro VideoMate Vista E600F HW2 PCIe
Cerințele minime de sistem nu ar trebui să pună probleme niciunui calculator actual. Compro VideoMate Vista E600F HW2 are nevoie de minimum un procesor Intel Pentium IV tactat la 1.7GHz sau echivalent, 512MB memorie RAM, placă de sunet, un slot PCIe liber și 50MB liberi pe hard disk.
Recomandat ar fi ca pe sistem, utilizatorul să dispună de un minimum un procesor Intel Pentium 4 la 2.4GHz sau unul superior și 1GB memorie RAM.Compro VideoMate Vista E600F HW2 PCIe

În pachet, utilizatorul poate găsi, pe lângă TV tuner, următoarele:

– Telecomanda
– Două baterii
– Convertor tip I către tip F pentru cablu
– Antenă FM
– Receptorul infraroșu
– Cablu de pentru pornirea automată a calculatorului
– Un ghid rapid de instalare
– Un cablu video de conversie 6 în 1
– Bracket-ul low profile
– Discul ce conține drivere-le de instalare și software-ul ComproDTV 4
– Discul cu Ulead DVD MovieFactory 5 SE

Compro VideoMate Vista E600F HW2 PCIe este în esență un tv tuner analogic clasic care profită de posibilitățile de codare/decodare hardware oferite de chipset-urile Conexant dar și de software-ul avansat scris special pentru sistemul de operare Windows Vista.

To Top