Stiri

Dispozitivele cu BlackBerry OS nu vor mai funcționa după 4 ianuarie 2022

BlackBerry

BlackBerry a încetat să mai vândă telefoane și tablete cu software propriu în urmă cu mai mulți ani, trecând la Android în anul 2015. De la o companie hardware, BlackBerry a ajuns o companie software care a externalizat designul telefoanelor către alte companii.

Dispozitivele clasice care rulează BlackBerry OS 7.1 sau o versiune anterioară, precum și OS 10, vor pierde servicii esențiale. Prin esențiale înțelegem capabilități absolut cruciale, cum ar fi apeluri telefonice, mesaje text, date și chiar accesul numerele de urgență (112). De asemenea, vă puteți aștepta să aveți probleme cu conexiunea Wi-Fi și aplicații precum BlackBerry World și Desktop Manager.

BlackBerry nu a reușit să ofere telefoane care să poată concura cu Apple și nici cu cele mai noi dispozitive cu Android. Prin urmare, BlackBerry a pierdut rapid cota de piață pe care o atinsese în anul 2009, de aproximativ 20%. Începând cu anul 2013, BlackBerry nu a mai contat pe piața telefoanelor mobile.

To Top