Stiri

E-book-urile, mai vandute decat cartile tiparite

Cei care priveau cu scepticism dezvoltarea pietei de e-book-uri au acum motive sa-si reconsidere parerea: potrivit reprezentantilor Amazon, trimestrul acesta, cartile electronice le-au depasit, pentru prima data, in vanzari pe cele tiparite. In iunie, Amazon a vandut 143 de carti electronice pentru e-reader-ul Kindle la fiecare 100 de carti tiparite. Oferta pentru Kindle contine peste 630.000 de titluri, precum si peste 1,8 milioane de titluri fara copyright, publicate inainte de 1923.

Cartile electronice au devenit tot mai cautate de cand vanzarile la e-reader-e Kindle s-au triplat, ca urmare a reducerii pretului acestora de la 259 USD la 189. Si, desi cresc si vanzarile la carti tiparite, cele electronice atrag clienti intr-un ritm mai accelerat.

E-book-urile

In mai 2009, Google anunta ca se lanseaza in distributia de carti electronice online si va vinde exemplare ce pot fi citite pe diverse tipuri de e-readere, utilizatorii avand astfel acces la peste 12 milioane de titluri, scanate de Google – colectie ce depaseste ofertele Amazon si Apple la un loc.

Utilizatorii iPad-ului lansat de Apple au downloadat peste 1,5 milioane de carti digitale in prima luna de la lansarea dispozitivului pe piata. Astfel, dupa domeniul cinematografic si cel muzical, probabil piata editoriala va fi urmatoarea afectata de evolutia mediului online. Se estimeaza ca piata e-readerelor a fost de peste 3 milioane de bucati in 2009, iar anul acesta se preconizeaza ca se va dubla.

Pana ca acest fenomen sa patrunda pe scara larga si la noi, avem timp sa ne obisnuim cu ideea. Sunteti gata sa renuntati la cartile tiparite in favoarea e-book-urilor si a e-reader-elor?

To Top