Stiri

Google România lansează programul pentru studenţi Online Marketing Academy

Doodle 4 Google
Doodle 4 Google

Google începe înscrierile în programul Online Marketing Academy (OMA), lansat în colaborare cu universităţi din 9 oraşe ale ţării: Bucureşti, Iaşi, Cluj, Sibiu, Braşov, Târgu Mureş, Oradea, Timişoara şi Craiova. Online Marketing Academy este primul program educaţional de nivel naţional organizat de Google în România şi, prin amploarea sa, unul dintre cele mai importante programe educaţionale organizate de Google în Europa.

Programul se adresează studenţilor care doresc să-şi dezvolte cunoştinţele despre marketingul online, iar cursurile sunt predate de specialişti Google şi traineri certificaţi. La finalul cursurilor fiecare student va primi din partea Google România o diplomă de participare a programului Online Marketing Academy, iar cei interesaţi de o carieră în mediul online vor avea acces la trainingurile avansate din semestrul II.

Pe parcursul trainingurilor, studenţii vor avea ocazia să se întâlnească cu echipa Google România şi cu agenţii de advertising top din ţară, să afle mai multe despre cum se realizează o campanie de publicitate în mediul online, despre promovarea pe google.ro sau despre ce înseamnă să lucrezi într-o agenţie de publicitate. Antreprenori cu experienţa le vor vorbi despre modele de business în online şi exemple de succes, iar traineri certificaţi de Google le vor demonstra cum pot să folosească Google AdWords şi Google Analytics în promovarea online.

Trainingurile se vor desfăşura în perioada noiembrie – decembrie 2013 în universităţile partenere, iar studenţii interesaţi sunt invitaţi să se înscrie la adresa www.google.ro/ads/academy până la data de 1 noiembrie.

Universităţile partenere în programul OMA: Academia de Studii Economice, Universitatea Bucureşti, Universitatea Babeş Bolyai, Universitatea Alexandru Ioan Cuza, Universitatea de Vest din Timişoara, Universitatea Transilvania, Universitatea Lucian Blaga, Universitatea din Oradea, Universitatea din Craiova şi Universitatea Petru Maior.

Doodle 4 Google

Doodle 4 Google

To Top