Huawei se pregătește de lansarea noii tablete E Ink HUAWEI MatePad Paper. După cum sugerează și numele acesteia, noua tabletă E Ink se aseamănă cu un ebook reader, încercând să se asemene cât mai mult cu hârtia adevărată.
HUAWEI MatePad Paper vine cu funcții tehnologice avansate, oferind o nouă experiență ink-on-paper, ce include compatibilitatea completă cu HUAWEI M-Pencil (de a 2-a generație) ce face utilizarea și mai productivă. Tableta HUAWEI MatePad Paper este disponibilă pentru precomandă din data de 9 iunie 2022 și vine la pachet cu M-Pencil, husa magnetică și un voucher în valoare de 200 de lei, pentru cei care se abonează la newsletter-ul Huawei. Tableta oferă o experiență de citire simplificată, grație formei subțiri și greutății reduse de aproximativ 360 g.
HUAWEI MatePad Paper este dotată cu un ecran FullView de 10,3 inchi și a trecut o serie de teste TÜV Rheinland, pentru a primi certificarea TÜV Rheinland Paper Like Display.
HUAWEI MatePad Paper este echipată cu HUAWEI M-Pencil (de a 2-a generație), care acceptă 4096 niveluri de presiune pentru o experiență de scriere lină, precum și o latență scăzută de 26 ms. Utilizatorii vor avea aceeași senzație ca cea din timpul scrisului pe hârtie din momentul în care vârful acestuia se va întâlni cu ecranul tabletei și vor auzi un „foșnet” plăcut pe tot parcursul notărilor.
Cipul său permite o experiență ușoară de citire și scriere, în timp ce capacitatea mare a bateriei asigură o funcționare îndelungată, cu durată de standby de până la 4 săptămâni și o experiență de navigare completă de aproximativ 6 zile. Dispozitivul acceptă și deblocarea rapidă cu amprentă, protejând securitatea datelor și confidențialitatea utilizatorilor.