Stiri

Intel a prezentat în România noua gamă de procesoare Xeon E7 v3

Server Huawei RH5885 V3
Server Huawei RH5885 V3

Intel a prezentat astăzi în România cea mai nouă gamă de procesoare Intel Xeon E7 v3, care oferă companiilor performanță și fiabilitate pentru analiza datelor în timp real și computing de tip mission-critical. Acestea duc la luarea mai rapidă a deciziilor și la eficientizarea operațiunilor, oferind în același timp avantaj competitiv companiilor.

Noile procesoare Intel Xeon E7 v3 oferă o performanță cu 40% mai mare față de generația anterioară și cu până la 70% mai multe sesiuni de analiză pe oră datorită faptului că au până la 18 nuclee, cu 20% mai multe față de generația anterioară, și cu până la 45MB memorie cache LLC (Last Level Cache).

Procesoarele din gama Intel Xeon E7 v3 pot avea configurații de până la 32 de socketuri cu suport pentru cea mai mare memorie per socket din industrie (sistemele de 8 socketuri pot suporta până la 12 terabiți de memorie DDR3 sau DDR4). De asemenea, sunt dotate cu noi funcții de securitate și capacități de fiabilitate, inclusiv performanță criptografică cu ajutorul noilor instrucțiuni Intel Advanced Encryption Standard (Intel AES-NI), precum îmbunătățiri la nivel micro-arhitectural. 

Tehnologia Intel Run Sure, un set unic de capabilități de fiabilitate, disponibilitate și servisabilitate (RAS) pentru gama de procesoare Intel Xeon E7, a fost îmbunătățită pentru a asigura și mai mult disponbilitatea soluțiilor “five nines” (care rămân operaționale 99,999% din timp) pentru aplicațiile de tip mission-critical.

Server Huawei RH5885 V3

Server Huawei RH5885 V3

To Top