Automobilele au început să integreze tot mai multă tehnologie digitală, de la unitatea de control a motorului până la sistemele multimedia. Luxoft Holding a anunțat în cadrul Salonului Auto de la Geneva 2015 că dezvoltă interfața om-mașină (HMI) pentru conceptul de vehicul electric autonom, Budii, creat de Rinspeed cu scopul de a redefini conectivitatea dintre om și mașină. Rinspeed este un constructor și designer elvețian de automobile.
Budii se concentrează pe activitățile șoferului, fiind capabil să învețe preferinţele şi obiceiurile acestuia. Întregul habitaclu este gândit în jurul nevoilor pasagerilor. Cluster-ul digital, bordul, navigația sunt completate de un ecran de tip head-up. Mașina inteligentă înțelege gesturi și interacționează cu mediul înconjurător și alte vehicule alături de care se află pe aceeași rută.