Stiri

Kaspersky Lab lansează o nouă variantă a aplicației Kaspersky Password Manager

Eugene Kaspersky (născut Yevgeny Valentinovich Kaspersky) fondatorul Kaspersky Lab

Kaspersky Lab prezintă o nouă versiune a soluției freemium Kaspersky Password Manager, care oferă acces de la distanță la parole, prin intermediul paginii personale de pe portalul My Kaspersky, verificarea automată a parolelor introduse, control vocal și alte caracteristici utile.

Securitatea conturilor îi îngrijorează pe utilizatorii de Internet mai mult decât oricare alt domeniu al vieții lor virtuale. Conform unui studiu, 70% dintre respondenți sunt conștienți și preocupați de compromiterea contului – aceasta este cea mai mare temere, dintre toate amenințările cibernetice. Următoarele două motive de îngrijorare vizează tot conturile online: programe malware care fură parole (69%) și riscurile asociate conturilor care includ informații financiare (65%). Când sunt întrebați despre tipul de date care ar putea fi accesate de către infractorii cibernetici, utilizatorii spun că au cea mai mare temere tot în legătură cu parolele lor (50%). Chiar și pozele și video-urile personale sunt mai puțin importante: doar 24 % dintre respondenți s-au declarat îngrijorați din acest punct de vedere.

Conform aceluiași studiu, 18% dintre utilizatori, aproape unul din cinci, s-au confruntat cu tentative de hacking din partea infractorilor cibernetici asupra conturilor lor, în decurs de un an. Foarte important de menționat, potrivit victimelor, conturile lor au fost compromise prin simpla ghicire a parolei (în 40% dintre cazuri). Nu este deloc surprinzător, dacă ne gândim cât de mulți utilizatori nu acordă suficientă importanță creării unor parole puternice și nu le păstrează în siguranță.

“Comportamentul utilizatorilor este de înțeles – astăzi, mulți dintre noi au zeci de conturi: de e-mail, pe rețele de socializare, pentru conturile bancare, de jocuri, de mesagerie și multe altele. Este dificil să creezi și să memorezi câte o parolă complexă pentru fiecare cont. Există, însă, aplicații concepute special pentru aceste situații: acestea pot să genereze parole sigure pentru fiecare serviciu în parte, să le stocheze în siguranță, să le sincronizeze pe diferite dispozitive și să le introducă automat în formularele de autentificare de pe site-uri. Utilizatorul trebuie să-și amintească doar o parolă principală și nu zeci de parole diferite. Aceste aplicații securizează conturile și fac loc în memorie pentru alte lucruri”, spune Elena Kharchenko, Head of Consumer Product Management la Kaspersky Lab.

Kaspersky Password Manager este o astfel de soluție. În afara caracteristicilor standard, versiunea sa actualizată poate să importe parole de la alte soluții similare, să genereze parole complexe pentru PC-uri și Mac-uri și să verifice, automat, siguranța parolelor folosite. De asemenea, utilizatorii Kaspersky Password Manager au acces de la distanță la parolele lor, prin intermediul paginii lor de pe portalul My Kaspersky, în cazul în care aplicația nu poate fi instalată sau e nevoie să introducă parola de pe dispozitivul altcuiva. Găsirea parolei de care au nevoie utilizatorii este acum și mai simplă, cu opțiunea de control vocal pentru Google Chrome.

Toate caracteristicile noi sunt acum disponibile pentru PC-uri și Mac-uri. În plus, utilizatorii noului MacBook Pro pot să înlocuiască parola principală cu o amprentă digitală.

Eugene Kaspersky (născut Yevgeny Valentinovich Kaspersky) fondatorul Kaspersky Lab

Eugene Kaspersky (născut Yevgeny Valentinovich Kaspersky) fondatorul Kaspersky Lab

To Top