Stiri

Konica Minolta lansează presa digitală bizhub PRESS 2250P

Konica Minolta bizhub PRESS 2250P
Konica Minolta bizhub PRESS 2250P

Konica Minolta lansează cel mai rapid sistem de producție alb-negru dezvoltat până în prezent. Noul echipament bizhub PRESS 2250P oferă tipografilor beneficii duble și creează un nou segment de piață în industria de imprimare. Productivitatea mare, manipularea sofisticată a suporturilor de printare, tehnologiile de ultimă generație și opțiunile de finisare multiple îmbunătățesc performanța generală a companiilor care au nevoie de producție de mare viteză pentru tiraje foarte mici, precum agenții de creație, centre de date sau departamente centrale de copiere.

Tehnologia bazată pe două echipamente conectate în linie permite tipărirea față-verso (la o singură trecere a hârtiei) cu o viteză de producție de 250 imagini A4 față-verso pe minut și 132 imagini SRA3 față-verso pe minut. Astfel, bizhub PRESS 2250P este un echipament competitiv care crește productivitatea și care lansează o nouă etapă a tiparului la cerere.

Echipat cu cea mai bună tehnologie din clasa lui, noul echipament de producție îmbunătățește productivitatea generală și în același timp prezintă capabilități sofisticate de manevrare a suportului de printare. bizhub PRESS 2250P utilizează tehnologia de preluare cu vacuum, are o capacitate de alimentare cu hârtie de până la 18.000 coli și suportă diferite tipuri de hârtie, de la 40 la 350 grame pe metru pătrat atât pentru printarea simplă față, cât și pentru cea față-verso. Alimentarea precisă și stabilă cu hârtie groasă și lucioasă cretată deosebește acest echipament de modelele competitoare. Mecanismul de îndreptare a hârtiei face ca suprapunerea imaginilor la tipărirea față-verso să fie foarte bună. Mai mult, alimentarea cu vacuum a fost optimizată pentru a se adapta la tipul hârtiei, iar precizia de alimentare a fost îmbunătățită prin adăugarea unei funcții de centrare pentru fiecare tavă. În plus, tava de intrare poate fi alimentată în timp ce echipamentul tipărește, astfel încât nu este necesară întreruperea procesului de producție.

Konica Minolta bizhub PRESS 2250P

Konica Minolta bizhub PRESS 2250P

Noul echipament completează perfect mediile offset pentru a oferi o gamă vastă de produse de cea mai bună calitate. Tehnologiile moderne ale bizhub PRESS 2250P sunt profesioniste și economisesc timpul clientului. Alinierea imaginii în coală față-verso este esențială pentru activitățile post imprimare, iar funcția de reglare a distorsiunilor asigură o tipărire față-verso de cea mai bună calitate. În plus, echipamentul beneficiază de tehnologia de ajustare automată a densității tonerului pe ambele fețe ale hârtiei, cu ajutorul unui densitometru. Unitatea opțională de umidificare poate fi integrată în orice configurație pentru a elimina căldura din foile imprimate și pentru a neutraliza electricitatea statică, ceea ce este foarte important în cazul tiparului de carte la cerere. Mai mult, acest echipament permite ajustarea densității tonurilor de negru ale imaginilor imprimate față-verso atât manual, cât și automat.

Realizarea de broșuri, legarea, plierea și perforarea, legarea automată cu spiră metalică precum și capabilitățile mari de stivuire de până la 15.000 de coli sunt doar câteva dintre opțiunile de finisare oferite de bizhub PRESS 2250P. La fel cum tava de alimentare poate fi încărcată în timp ce echipamentul tiprește, căruțul de stivuire poate fi descărcat fără a întrerupe procesul de producție. Flexibilitatea oferită de numărul mare de opțiuni de finisare permite combinarea acestora cu tiparul într-un singur pas, fără intervenție manuală. În cele din urmă, produsele tipărite și finisate oferite de bizhub PRESS 2250P duc la creșterea profiturilor în tipografii și la planificarea optimizată a bugetului.

To Top