Stiri

Microsoft revolutioneaza bateriile

Microsoft Corp. a anuntat lansarea unei tehnologii care va inlesni procesul de instalare a bateriilor. Denumita InstaLoad, tehnologia permite instalarea unei baterii fara a mai tine cont de polaritatea pozitiv-negativ: dispozitivul functioneaza, pur si simplu, indiferent cum este asezata bateria. Astfel, semnele + si – devin total nerelevante.

Patenta pentru InstaLoad este acum disponibila spre licenta catre furnizorii terti, mai multe companii, printre care si Duracell, afirmandu-si deja interesul de a implementa inventia in produsele proprii. Tehnologia InstaLoad poate fi utilizata pentru dispozitive care necesita inlocuirea frecventa a bateriilor, care sunt utilizate in medii mai putin prielnice sau care utilizeaza mai multe baterii. Domeniile cele mai favorizate de aceasta inventie sunt politia si armata, constructiile, sporturile in aer liber si campingul, dar ii va face fericiti, bineinteles, si pe milioanele de utilizatori de dispozitive care necesita mai multe baterii sau inlocuirea frecventa a acestora, precum incarcatoare de baterii, camere foto digitale, jucarii etc.

Spre deosebire de solutiile electronice care vizeaza instalarea bateriei pe baza semnelor clasice de polaritate pozitiva/negativa, InstaLoad este o inventie mecanica ce nu consuma din energia bateriei, nici nu necesita circuite electronice costisitoare. Contactele bateriilor InstaLoad pot fi produse in majoritatea fabricilor de baterii; este suficient sa se inlocuiasca, pur si simplu, contactele obisnuite ale bateriilor cu cele brevetate InstaLoad.

Tehnologia este compatibila cu majoritatea brandurilor cunoscute de baterii si poate fi utilizata pentru lanterne, jucarii, aparate de iluminat, incarcatoare de baterii si orice alt dispozitiv electronic care utilizeaza baterii tip CR123, AA, AAA, C sau D (fie acestea reincarcabile sau de unica folosinta) ori acumulatori de aceste dimensiuni. In plus, inventia poate fi implementata in dispozitivele special destinate persoanelor cu dizabilitati de vedere, auz sau de invatare.

To Top