Review

Dell Mini 10

Netbook-urile au câștigat teren în fața variantelor mai corpolente folosite de majoritatea oamenilor de afaceri în anii trecuți. Principalul vinovat de acestă succesiune rapidă este Intel care a propus integratorilor precesoarele ULV (Ultra Low Voltage), o nouă clasă de chip-uri a căror frecvență a fost redusă în mod deliberat pentru a oferi un plus de autonomie. Performanța microprocesoarelor ULV este disponibilă la cerere, resursele interne ale chip-ului fiind activate numai în momentul în care este primit un flux de date ce trebuie procesat.

Unul dintre cei mai importanți integratori la nivel mondial care au mizat pe procesoarele ULV este Dell. Netbook-urile Dell Mini 10 beneficiază de un ecran cu diagonala de 10.1 inci și o rezoluție 1024 x 576 pixeli. Procesoarele Intel Atom din seria N270 sunt tactate la frecvența de 1600MHz și au TDP de numai 2.5W. N270 reprezintă varianta cu un singur nucleu a platformei Diamondville lansată de Intel în al doilea trimestru al anului 2008.

Personal nu agreez un procesor incapabil să se achite cu succes de rularea unui film la rezoluția 1080p dar apreciez autonomia ridicată a echipamentelor din această clasă. De altfel un portabil a cărui diagonală este de 10-11 inci nu este indicat pentru vizionarea de filme și nici pentru rularea de jocuri, aceste sarcini fiind trecute în cartea tehnică a unor modele mai potente.
Dell Mini 10 este disponibil într-o multitudine de culori menite să satisfacă orice gusturi însă cel mai bine se prezintă în negru. Dacă sunteți interesat de un astfel de model, suficient de mic pentru a putea fi purtat oriunde, îl puteți găsi la emag la prețul de 1.199 lei (cu TVA inclus).

Caracteristici tehnice:
Procesor: Intel® AtomTM N270 1600 MHz, cache: 512K, 45 nm
Display: WSVGA 10.1 inch, rezoluție 1024 x 576
Memorie: 1GB DDR2 533MHz
Hard Disk: SATA, 160GB 5400RPM
Placă Video: Intel GMA 950
Audio: Două difuzoare
Cititor de carduri: Da
Cameră WEB: 1.3MP
Putere difuzoare: 2W
Rețea: 10/100 Bluetooth: Da Wireless 802.11b/g
Baterie: Li Ion 3 Celule
Greutate: 1.2 Kg
Dimensiuni (W x D x H): 261 x 182.5 x 25.3 – 28 mm
Sistem de operare: Microsoft Windows 7 Starter

To Top