Stiri

Reducerea tarifelor de terminare se va aplica de la 1 aprilie 2014

Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) a adoptat, în urma avizului favorabil primit din partea Comisiei Europene, deciziile prin care sunt stabilite noile tarife maxime pentru serviciile de interconectare în vederea terminării apelurilor. Începând cu data de 1 aprilie 2014, noile tarife maxime pentru terminarea apelurilor în România scad de la 0,67 eurocenţi/minut la 0,14 eurocenţi/minut, pentru terminarea la puncte fixe, respectiv de la 3,07 eurocenţi/minut la 0,96 eurocenţi/minut, pentru terminarea la puncte mobile.

În urma finalizării procesului de consultare naţională a modelelor de calculaţie a costurilor pentru determinarea tarifelor de interconectare din a doua jumătate a anului 2013, ANCOM a notificat Comisia Europeană, BEREC şi autorităţile naţionale de reglementare din celelalte state membre ale Uniunii Europene cu privire la aplicarea noilor plafoane tarifare. Acordul primit din partea Comisiei Europene în temeiul Directivei-Cadru încheie consultarea la nivel european şi permite ANCOM adoptarea setului de măsuri propuse.

Noile tarife vor deveni obligatorii pentru toţi furnizorii de reţele din România identificaţi cu putere semnificativă pe piețele de terminare a apelurilor la puncte fixe și mobile: 46 de furnizori de reţele fixe şi 6 furnizori de reţele mobile. La fel ca până acum, tarifele de terminare nu sunt diferenţiate în funcţie de tehnologia utilizată (de exemplu, 2G sau 3G, PSTN sau IP), de intervalul orar în care au loc apelurile sau de originea lor (puncte fixe, puncte mobile, reţele naţionale sau internaţionale).

Cu această ocazie, ANCOM a stabilit şi noi plafoane tarifare pentru serviciile auxiliare de interconectare oferite de toţi furnizorii de reţele de comunicaţii, respectiv pentru serviciile de tranzit național al apelurilor, serviciile de linii închiriate segmente terminale şi serviciile de backhaul pe suport Ethernet, furnizate de societatea Romtelecom.

Allview-P4-DUO-640x483

To Top