Stiri

Românii fug de plata cu cardul

emag black friday

Plata online cu cardul este rezervată unui mic procent din populația României. Deși în țară mai sunt 19 milioane de persoane numai 1.5 milioane dintre acestea au plătit anul trecut cu cardul în mediul online, conform estimărilor Netopia mobilPay.

“Anul trecut, numărul românilor care au plătit online cu cardul a fost de 1,5 milioane, cu aproximativ 85% mai mare decât în 2011, în timp ce piața de profil a crescut cu 58% în aceeași perioadă, la peste 6 milioane de tranzacții”, a declarat Antonio Eram, CEO și fondator Netopia mobilPay.

În ceea ce privește volumul total al cumpărăturilor online, acesta a ajuns la 260 de milioane de euro în anul precedent, depășind cu 4% estimările inițiale și cu 30% valoarea din 2011. Tranzacția medie s-a situat în jurul valorii de 43 de euro.

“Din tranzacțiile realizate în 2012, creșteri semnificative, de peste 100%, s-au înregistrat în turism. Acestea au fost urmate de fashion, cu 80%, și telecom, cu 50%”, a spus Antonio Eram.

Acesta a menționat că serviciul Netopia mobilPay a procesat circa 1,9 milioane de tranzacții în 2012, cu 35% mai multe decât în anul anterior. Compania a atras 700 de comercianți care și-au implementat platforme de plăți online, anul trecut.

emag black friday

To Top