Stiri

Românii ocupă locul trei la EAA

Ericsson rbs 6000
Ericsson rbs 6000

Ericsson a anunțat câștigătorii competiției internaționale Ericsson Application Awards, iar, la secțiunea companii, echipa Adonis Soft din România a câștigat locul al treilea și un premiu de 5000 de euro. La competiția de anul acesta au participat 192 de echipe din 52 țări din toată lumea.

Tema celei de-a patra ediții a competiției a fost „Apps for City Life” (Aplicații pentru viața urbană), iar concurenții au trebuit să dezvolte aplicații mobile menite să ajute societatea urbană. Anul acesta, competiția a avut două secțiuni: una pentru studenți și o secțiune pentru companiile mici și medii cu mai puțin de 100 de angajați. Echipa României a reușit să obțină locul al treilea cu ajutorul aplicației Urban Hero, la secțiunea companii. Aceasta este un proiect de reponsabilizare urbană pentru dispozitive mobile care permite raportarea unor probleme generale cu care se confruntă un oraș, de la gropi în asfalt, cabluri căzute, până la gunoi depozitat în locuri nepotrivite etc.

La secțiunea companii, primele locuri au fost ocupate de două echipe din Marea Britanie, TboxApps cu aplicația Predictable – care ajută persoanele cu handicap motor sau de vorbire să comunice, respectiv AddedValueApplications cu aplicația Map4Map – ce permite localizarea altor dispozitive mobile și poate fi folosită pentru bolnavii cu Alzheimer sau pentru copiii care se rătăcesc. Câștigătorii locului al doilea au primit un premiu de 10.000 de euro, iar cei de pe locul întâi, un premiu de 25.000 de euro.

Jurizarea a început în martie, când 1000 de utilizatori din 8 mari orașe ale lumii au evaluat aplicațiile și au ales primele trei echipe. Apoi, un juriu de 7 specialiști în domeniu a acordat premiul celei mai bune aplicații.

Prezentare video Urban Hero

Ericsson rbs 6000

To Top