Stiri

Schneider Electric a susținut două proiecte câștigătoare la Solar Decathlon Europe 2014

APC Schneider Electric
APC Schneider Electric

Schneider Electric a sponsorizat echipele clasate pe primele două locuri în finala Solar Decathlon Europe 2014, care s-a desfășurat în perioada 27 iunie – 14 iulie la Versailles, Franța. De asemenea, compania a fost partener categoria „diamant” al competiției și a susținut 13 dintre cele 20 de proiecte participante, inclusiv proiectul EFdeN din România.

Echipa italiană Rhome a câștigat această ediție a Solar Decathlon Europe cu proiectul „Rhome for DenCity”, care a acumulat 840 de puncte în cadrul a 10 probe de concurs. Locurile II și III au fost obținute de echipa franceză Atlantic Challenge cu proiectul „Phileas”, respectiv de echipa olandeză „Delft” cu proiectul „A Home with a Skin”.

Prototipurile expuse în Orașul Soarelui (La Cité du Soleil), situl amenajat special pentru finala Solar Decathlon Europe, au fost monitorizate constant cu ajutorul unor senzori instalați în fiecare cameră, ceea ce a permis evaluarea proiectelor în cadrul a trei categorii – bilanțul energiei electrice, funcționarea casei și condițiile de confort. De asemenea, echipele au fost jurizate de șase paneluri internaționale formate din cei mai cunoscuți experți din fiecare domeniu (comunicare și conștientizare socială; design urban, transport și accesibilitate; arhitectură; inginerie și construcții; eficiență energetică; dezvoltare sustenabilă). Un alt criteriu important de jurizare a fost inovația.

Echipele clasate pe primele două locuri, Rhome și Atlantic Challenge, au beneficiat de sprijin activ din partea Schneider Electric pe durata celor 18 luni de proiectare, ce a constat în oferirea de tehnologii și consultanță. Compania a ajutat cele două echipe cu soluții de management al energiei, soluții de generare de energie electrică pentru panouri solare, sisteme de automatizare a controlului iluminatului, soluții de distribuție a energiei electrice, precum și suport tehnic și training.

Echipa de studenți români EFdeN, singura din Europa Centrală și de Est calificată direct în finala Solar Decathlon Europe 2014, s-a clasat pe locul 19, acumulând 348 de puncte. Cele mai bune punctaje obținute de echipa din România au fost în cadrul Inginerie și construcții (56 de puncte), unde EFdeN s-a clasat pe locul 13 din 20, și Arhitectură (54 de puncte).

Pe parcursul celor 15 zile de competiție, Orașul Soarelui a fost vizitat de 100.000 de persoane. În pofida condițiilor climatice nefavorabile, 17 din 20 de case au avut un bilanț al energiei electrice pozitiv, ceea ce arată nivelul înalt de calitate al proiectelor participante.

Schneider Electric produce echipament electric și pentru managementul electricității. Compania este partener al Solar Decathlon începând din anul 2007 și continuă să sprijine această competiție.

APC Schneider Electric

APC Schneider Electric

To Top