Stiri

Solar Decathlon sponsorizat de Schneider Electric

Solar Decathlon

Sistemul de învățământ, modul de învățare și chiar competițiile desfășurate în Statele Unite ale Amercii se bucură de cu totul altă abordare față de ce găsim pe plaiurile mioritice. Dacă în România elevii sunt bombardați cu teorie până la refuz, cu materii ce nu au legătură cu specificul facultății sau sunt stresați de profesori ce au pierdut contactul cu realitatea în America „elevii învață prin a face”. Rezultatul?! 76 de laureați ai premiului Nobel care au fost școliți numai la MIT (Massachusetts Institute of Technology).

Schneider Electric va susţine anul acesta zece dintre proiectele înscrise şi va prezenta soluţii de încărcare a vehiculelor electrice, precum şi un instrument de management de la distanţă a energiei.
Competiţia Solar Decathlon a fost înfiinţată în 2002 de U.S. Department of Energy (DoE) şi îi provoacă pe studenţii din cele mai importante universităţi din lume să proiecteze, să construiască şi să administreze case eficiente energetic, care funcţionează pe baza energiei solare.

Casele sunt construite în zece zile, într-un „sat solar” deschis pentru public într-un oraş important din lume. Sunt utilizate cele mai inovative tehnologii care asigură accesibilitate, atractivitate pentru consumatori şi eficienţă energetică, precum şi responsabilitate faţă de mediul înconjurător.

Anul acesta Solar Decathlon US va avea loc în Parcul Naţional Mall’s West Potomac din Washington D.C. de pe 21 septembrie până pe 2 octombrie 2011. La eveniment vor lua parte douăzeci de echipe, în principal din SUA, dar şi din Belgia, Canada, China şi Noua Zeelandă.
Solar Decathlon

To Top