Stiri

SSD-ul Premier SP550 vine acum și în formatul M.2

ADATA Premier SP550 M.2 2280
ADATA Premier SP550 M.2 2280

ADATA prezintă modelul SSD Premier SP550 M.2 2280 SATA 6Gb/s. Odată cu creșterea prezenței pe piață a laptopurilor subțiri și a ultrabookurilor, interesul pentru un drive SSD în format M.2 a urcat în lista preferințelor pentru mediul de stocare principal.

Premier SP550 M.2 2280 oferă performanțe ridicate, stabilitate și eficiență superioare față de clasicele hard discuri mecanice de 2.5.

Premier SP550 M.2 2280 are dimensiuni de invidiat, doar 22x80x3.5mm, fiind disponibil la capacități de până la 480GB oferind alternative de upgrade fără nici un compromis în privința performanței.

Vitezele maxime de citire/scriere sunt de 560/510MB pe secundă, cu o citire 4K random la 75K IOPS mulțumită unui controller SMI de înaltă calitate și tehnologiei SLC caching.

Pentru a îmbunătăți stabilitatea SSD-ului și integritatea datelor, Premier SP550 M.2 2280 este echipat cu motor RAID și tehnologii de modelare a datelor, rezultând într-o durată de viață mai lungă și stabilitate susținută a discului.

De asemenea, acesta beneficiază de suport pentru corecția de erori LDCP (low density parity check) pentru a susține integritatea datelor, îmbunătăți calitatea transferului de date și reduce erorile. Modul DEVSLP (device sleep) reduce consumul de energie și crește autonomia bateriei, o funcționalitate excelentă pentru utilizatorii de laptopuri care își doresc portabilitate ridicată.

ADATA Premier SP550 M.2 2280

ADATA Premier SP550 M.2 2280

To Top